Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce contează mai mult?

Zoom Ce contează mai mult?

Auzisem diverse lucruri de bine despre basarabeanul Iulian Ciocan, dar de-abia acum am citit o carte scrisă de el. A mai publicat trei romane, toate la Polirom, plus critică literară și eseuri. E universitar la Chișinău. Are 50 de ani fără cîteva luni.

În Dama de cupă, Iulian Ciocan scrie proză satirică, în format fantastic, de la nuvelele lui Gogol citire. Și nu numai de la ele, ci și din proza fantastică a lui Bulgakov, într-un ambalaj postmodernist pe ici, pe colo, atît cît autorul de azi să nu pară că e un resuscitator conștiincios al rețetelor clasice. Cu aluzii literare ironic formulate sau chiar cu procedee artistice preluate de la autorii satirici ruși care, la rîndul lor, le-au împrumutat de la francezi, Iulian Ciocan face, ca să zic așa, o încercare de a-i continua pe clasici, din motive dintre cele mai străvezii cu putință. Adică pentru a da de înțeles cititorului că vechea piesă a corupției din Republica Moldova a rămas aceeași, doar că, între timp, s-au schimbat măștile și autorii.

Așa că pe cinovnicul de azi, funcționar la Primărie din Chișinău, îl cheamă Nistor Polobok, ca în proza satirică rusească din secolul al XIX-lea. Numele altuia, vice la primărie, e Adrian Cotețov, iar primarul însuși se numește Denis Cartof. Numele de pe buletin al unei aprige jurnaliste de investigație e Natalia Mereacre, asta în timp ce personajele secundare poartă nume mai mult sau mai puțin obișnuite.

Nu mă dau în vînt după acest procedeu, prin care personajele au nume ce dezvăluie ce hram poartă ele. Prefer tehnicile mai subtile prin care autorul doar sugerează la ce să te aștepți din partea personajelor sale. Polobok, Cotețov sau altele asemenea, oricît de postmodernist ar fi romancierul în intențiile sale satirice, mi se par mult prea uzate artistic încît, chiar și sub umbrela primitoare și incertă a postmodernismului, să-și mai poată atinge scopul artistic de odinioară.

Altfel, însă, romancierul se descurcă excelent în treburile sale narative. Pînă la un punct. De la o crăpătură în asfalt oarecare care apare pe o stradă din cartierul în care locuiesc favorizații corupți din Chișinău, lucrurile capătă, treptat, dimensiuni catastrofale pentru întreg orașul, de care nu-și dă seama la început decît unul dintre marii corupți de la Primărie. Asta mi-a adus aminte de Ivan Bezdomnîi al lui Bulgakov care, din poetul care cînta regimul sovietic și ateismul, devine vestitorul apariției diavolului la Moscova.

Cam asta i se întîmplă și lui Polobokov din romanul lui Iulian Ciocan. Aș fi sperat ca romancierul basarabean să meargă înainte pe drumul pe care a apucat-o Polobokov, pe calea redempțiunii sale de funcționar corupt, ca vestitor al catastrofei care paște Chișinăul. Or, tocmai atunci cînd povestea devine mai palpitantă, Iulian Ciocan începe să-și omoare și personajele principale, care cad unul cîte unul în gaura fără fund care se cască tot mai largă în oraș. Astfel că firele epice ale romanului sînt retezate în pripă și o poveste bine adusă din condei, care ar mai fi putut ține multe alte zeci de pagini, se termină tocmai cînd te-ai fi așteptat să se dezvolte mai abitir. Nu înțeleg de ce, cînd construiești cu migală o asemenea poveste cît se poate de plauzibilă epic în fantasticul ei, te grăbești s-o lichidezi într-un final precipitat.

Dar chiar și cu ceea nu-mi place și cu ce cred că lipsește din acest mic roman, Iulian Ciocan mi se pare un prozator căruia îi poți reproșa diverse chestii, dar care are o putere narativă și o imaginație ca puțin alții de dincolo și de dincoace de Prut.

Iulian Ciocan, Dama de cupă, Editura Polirom, 2018.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]