În editorialul din România literară nr. 37, directorul revistei, Nicolae Manolescu, scrie despre Paul Georgescu ca despre un scriitor uitat. „În martie, ar fi împlinit 90 de ani. L-am cunoscut destul de bine în ultimele două decenii ale vieții lui, deși, cînd a murit, în 1991, pierdusem legătura cu el, nu mai știu exact de ce, poate pentru că îmi era teamă de felul cum vedea el revoluția din 1989, atașat ideologic și existențial, cum era, de aceea din 1944.” Criticul și-o fi încurcat fișele, fiindcă Paul Georgescu n-ar fi avut cum să împlinească în luna martie 90 de ani, pentru simplul motiv că s-a născut la 7 noiembrie 1923.
Se cunoaște că Nicolae Manolescu a pierdut legătura cu Paul Georgescu în ultimii ani de viață ai scriitorului, altfel și-ar fi amintit că autorul Verii baroc a murit în 1989, nu în 1991. Așadar, criticul n-avea cum să se teamă de părerea lui Paul Georgescu despre revoluția din '89, pentru simplul motiv că acesta n-a apucat-o. A murit la 15 octombrie 1989, cu doi ani mai devreme decît își amintește directorul României literare. Astfel că singurul mijloc prin care Nicolae Manolescu ar fi putut lua legătura în 1991 cu cel pe care-l cunoscuse destul de bine ar fi fost să-l invoce într-o ședință de spiritism.
Și mai neplăcut pentru memoria criticului e că în în octombrie 1989, imediat după moartea lui Paul Georgescu, Manolescu a scris un articol în amintirea acestuia. Un articol cam acru, e drept, de care a uitat de asemenea. Încît singurul lucru adevărat sută la sută în această primă frază a editorialului său e mărturisirea criticului că nu mai știe exact de ce pierduse legătura cu autorul pe care-l evocă. C.T.
