Cum se poate gândi Florin Cîțu că poate îmbârliga pe cineva cu „miniștri care nu vor dezvoltarea României“? E fix o replică de film cu mafioți brazilieni scrisă de un scenarist care a trăit 50 de ani într-o comună de lângă Fetești Sat. O incongruență demnă de Rocker-ul și băștinașii.
Sau: „Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat“, spune tot Florin Cîțu.
Sau același Cîțu când i-a răposat ministeriatul lui Stelian Ion: „Stelian Ion este o ministru care, din nefericire, nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să își ducă la bun sfârșit proiectele. Un exemplu este desființarea Secției Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desființată“.
E foarte greu să găsești o explicație cât de cât logică pentru astfel de declarații, astfel încât Cîțu să nu pară infinit de neadecvat ori infinit de arogant, în sensul că se crede în stare să spună orice mizerie de-asta, pentru că va fi crezut, doar călărește în sondaje un 70% popularitate.
Culmea, dar singura poveste care ar sta în picioare fără rest e că Florin Cîțu vrea să plece, să scape, să se ducă. E singura poveste care nu-l jignește profund. Asta legat de Cîțu. Legat de PNL, însă, nu, nu există nici o poveste care să aibă mai puțin de 50% concentrație de prostie.
Pentru că asta e întrebarea: până unde merge PNL cu Cîțu? Gorghiu, Rareș Bogdan, Boc sunt tot PNL-ul? E cale de întoarcere pentru ei după ce Cîțu va anunța că oricum voia să fie premier și ministru la toate ministerele?
Un dignostician cât de cât OK ar fi tras niște concluzii cu luni în urmă, atunci când Florin Cîțu spunea: „Nimic nu ne oprește să guvernăm România opt ani de zile“.