Caţavencii

Ce s-a mai ales de cine s-a ales cândva

Cea mai tare chestie pe care am citit-o pe net în ultimele zile a fost un cross promo care suna astfel: „Vezi ce s-a ales de Maria Băsescu!“. Băi, am dat click imediat, zic: „Săraca femeie, nu se poate, chiar nu se poate ca, după o viață de chin, să i se întâmple ceva nasol și-acum“.

Ce să vezi, nimic din toate astea. De doamna Băsescu „se alesese“ faptul că petrece timpul cu nepoții și altele de felul ăsta.

Mă gândeam apoi: cât de bine, la marele fix, i se potrivea asta unuia care bea, fumează, consumă pe rupte, pierde nopți. Mă rog, nu-mi venea nimeni în minte, însă cam ăsta e tonul: „Vezi ce s-a ales de X“, tu știind că X e vai de steaua lui, mare machitor, spaima propriului ficat.

Vreau să vă spun că am simțit o căldură plăcută citind că doamna Băsescu e OK, nu a pățit nimic, are o bătrânețe liniștită, așa cum nu a fost vreodată viața alături de un ilustru absent cu apucături abuzatoare și de niște alte creaturi inculte.

Mă gândesc că poate dau peste astfel de titluri amăgitoare și oameni din generații mai tinere, care poate întreabă mirați: Ce, și ea bea?

Exit mobile version