Un învățat care scrie fără morgă, mai totdeauna cu umor în filigran, și cercetează cu egală curiozitate lucrurile despre care toți credem că sînt importante, dar și amănunte ale vieții zilnice, găsind în ele un miez omenesc care altora le scapă. În două cuvinte, Vintilă Mihăilescu!
Îl citești cu interes, dar și cu plăcere, fiindcă știe să te surprindă și mai întîi să te prindă cu cîte o poveste-pretext, cazul de la care pornește. Așa că, chiar dacă n-ai știi că eseistul n-a fost de la început antropolog, te prinzi că a început prin a fi psiholog și își dai seama treptat că, de fapt, asta a rămas, un psiholog care despică firul în patru și care de la cazuri individuale a ajuns la cazuri sociale cu mulți reprezentanți, de același fel cu acel caz pe care îl ia ca punct de plecare.
Mulți ani, în tinerețe, Vintilă Mihăilescu a făcut „teren”, ca vînător de cazuri și de grupuri sociale, continuînd ideile lui Dimitrie Gusti, cel mai mare sociolog pe care l-a avut Romînia. Asta l-a și făcut ca, după 1990, să intre într-un vremelnic conflict de idei cu „păltinișenii” lui Noica. Ceea ce nu l-a împiedicat să aibă o rubrică în Dilema.
În Hotel Ambos Mundos, antropologul își povestește experiențele sale turistice în Cuba, dar și filosofează pe tema turismului sau mai bine zis a „turismelor” care ne fac să plecăm de acasă pentru a cunoaște „lumi noi”. Prima întrebare pe care mi-am pus-o, citind partea de relatare a cărții: ce să caute un est-european care a trăit în comunism într-o țară care e și azi comunistă?
Vintilă Mihăilescu n-are nostalgii comuniste, dar are o curiozitate irepresibilă față de Cuba de azi. Și se întreabă cum de poate fi Cuba ceea ce este. Pentru asta, eseistul nu se bizuie numai pe impresiile sale turistice, ci scoate la înaintare diverși analiști și simte nevoia să scrie și o mică istorie a Cubei, această insulă cu un destin mai agitat decît un continent, pe care-l compară din cînd în cînd cu soarta României și a Estului european.
Antropologul are trei ținte în cartea sa, pe care le amestecă într-un soi de cocktail în care combină romul identității cubaneze, ca ingredient principal, vinul spaniol, whisky-ul american, vodca rusească și cîteva picături din țuica autohtonă. Cuba, turismul și rosturile antropologiei.
În afară de aceste licori și de cei care le beau cu un vechi devotament, în Cuba există și urmași ai sclavilor aduși cu de-a sila din Africa pentru a munci pe plantații, chinezi care au venit de bunăvoie să facă același lucru, ca să cîștige un ban, și arabi singuratici care au crezut în Fidel Castro și în republica lui.
Ce sînt, de fapt, cubanezii? Un „melting pot”? Un popor sau o lume în care a fi cubanez înseamnă lucruri diferite pentru localnicii care s-au născut sau au ajuns acolo la prima generație? Asta e o întrebare la care Vintilă Mihăilescu nu știe să răspundă. În schimb, găsește un răspuns despre mitul mondial al lui Che Guevara, care i se pare rezultatul unei mitologii a rebelului și, totodată, al unui piarism postum, pornit de la poza unui fotograf care a devenit imaginea de azi a lui Guevara.
Spre deosebire de alții, care condamnă de la distanță comunismul din Cuba, Vintilă Mihăilescu încearcă să înțeleagă, pe văzute, cum de, într-o țară atît de săracă din cauza regimului comunist, mitul comunismului și al revoluției cubaneze continuă să funcționeze. Asta pentru că una a fost revoluția împotriva dictaturii, de dragul independenței cabaneze, și cu totul altceva ceea ce a ajuns Cuba în comunismul totalitar al lui Fidel Castro. Ceea ce nu-i împiedică pe mulți cubanezi care sînt împotriva regimului să vadă în Che și în Fidel părinții lor fondatori.
Vintilă Mihăilescu, Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană, Editura Polirom, 2017.