E noapte. Oastea română doarme, ruptă de munca de peste zi în gospodăriile comandanților. Generalii sforăie, înveliți în bogăție, decorații și grăsime. Soldații cu contract mai fac un ban în plus, după program, cu Uber, iar legea doborîrii țintelor aeriene încă nu s-a dezmeticit. E beznă și dinspre stepa rusă vine spre București o rachetă supersonică.
Rușii au astfel de fantezii. Au propagandiști care cer bombardarea capitalelor europene. Au un vicepreședinte al consiliului de securitate, pe Medvedev, care amenință lumea cu războiul atomic. Au planuri amănunțite și actualizate pentru invadarea vecinilor. Și au, pe deasupra, mijloacele să se țină de cuvînt.
Să ne imaginăm, așadar, că racheta supersonică, trasă de aproape, din regiunea Krasnodar, străbate cerul Mării Negre, al Dobrogei, al Bărăganului, se furișează pe deasupra cartierului Pantelimon, virează spre zona Izvor și se înfige în Palatul Parlamentului, cam în zona sălii de plen a Camerei Deputaților. Explozie, incendiu, panică generală, dar nu există morți. Un singur rănit, paznic de noapte, culcat la pămînt de suflul încărcăturii convenționale, își povestește pățania, înflorind totul pe măsură ce reporterii îl încurajează. Dimineața aduce pe ecranele televizoarelor, la breaking news, o gaură imensă și fumegîndă în fațada giganticei clădiri.
Ei bine, Rusia a lovit România cu o rachetă. A atacat un stat NATO. Ceea ce urmează e cam așa:
Autoritățile române – președintele, premierul, ministrul Apărării – dispar un timp, cel puțin cîteva ceasuri. Apoi ies și fac declarații de genul: am informat aliații noștri din NATO. Aliații din NATO, la rîndul lor, declară că lucrează la verificarea informațiilor și urmăresc cu atenție evoluția evenimentelor. Mark Rutte convoacă un consiliu NATO de urgență peste trei zile. Ursula von der Leyen convoacă și ea o reuniune de urgență a Comisiei, peste patru zile. Consiliul European e convocat la sfîrșitul săptămînii. Macron face o declarație în care spune: „Dacă se va dovedi că a fost un atac, e inacceptabil“, în timp ce imaginile cu gaura din Casa Poporului fac înconjurul televiziunilor lumii. Friedrich Merz condamnă actul de agresiune, „dacă se va dovedi că e real“. Donald Trump scrie un mesaj pe rețeaua X: „I told you“. Cele două F16 de la baza aeriană Borcea sînt ridicate de la sol a doua zi și se întorc în siguranță la bază.
Presa internațională dezbate evenimentul. A fost sau n-a fost agresiune? E cazul ca NATO să considere asta un atac? Cum definim un atac? Se poate aplica articolul 4? Dar articolul 5? Cu ce dovezi? Merită ca NATO să se angajeze într-un conflict doar pentru că rușii au dat o rachetă? Sîntem siguri că au dat-o ei? Au mai fost cazuri de dezinformare cu privire la loviturile de rachetă ale Rusiei: în Polonia, în Ucraina. Au mai fost informații eronate. Vor accepta statele occidentale să-și mîne soldații la moarte doar pentru atîta lucru? Vor accepta parlamentele Franței, Germaniei, Italiei, Marii Britanii sau Spaniei să voteze trimiterea de trupe în România? Mark Rutte anunță organizarea unui summit NATO de urgență peste trei luni, unde se vor rediscuta bugetele de apărare.
După cîteva zile, Rusia anunță, prin vocea lui Dmitri Peskov, că a fost o greșeală. Racheta a fost scăpată de sub control din cauza bruiajului electronic din Ucraina. Propaganda de la Moscova lansează pe rețele versiunea comică: un colonel beat de la baza de rachete Lubansk, care și-a pierdut solda la cărți, a dat cu pumnul, de necaz, în panoul de comandă al bateriei.
Liderii UE și NATO respiră ușurați. Ne asigură că NATO n-a fost niciodată mai unită ca acum și că fiecare centimetru din teritoriul statelor membre va fi apărat. Totul reintră în normal. Construcții Erbașu (PNL) și Rotary Construcții (PSD) primesc contractul pentru lucrările de refacere a fațadei Casei Poporului, în valoare de două miliarde. Las Fierbinți își continuă succesul.
După care, peste o lună, o altă rachetă supersonică rusească doboară Catedrala Mîntuirii Neamului. De data asta, panica și mobilizarea sînt mult mai mici, fiindcă e tot o greșeală. Ne asigură purtătorul de cuvînt al Kremlinului.
A treia rachetă culcă la pămînt Ateneul, a patra distruge Ministerul Apărării Naționale. Rușii își cer scuze, războiul electronic e de vină. A cincea lovitură, care spulberă, tot din greșeală, clădirea Guvernului, nici nu mai prinde primul calup de știri.
Președintele nu mai convoacă CSAȚ, fiindcă sîntem sub umbrela NATO. Soldații români care făceau Uber ca să-și completeze solda sînt acum în Spania, la căpșuni.
În rest, nimic.