Caţavencii

Ce se naște din Tudorel, curu-l mănâncă

Nu mai comentăm calitățile de om al legii ale lui Gargamel. Constatăm doar, cu resemnare, că un cetățean cu figură de subinginer la CAP Ciurea și vorbă de maistru mecanic de școală primară din mediul preorășenesc a ajuns în România rector al unei mari universități de stat, membru al Comisiei de la Veneția, judecător CCR și ministru al Justiției.

Dorind, când era mai tânăr, ca părți din mintea și trupul lui să fie purtate mai departe și de alte ființe, acesta a făcut pui. Unul dintre ei este Alexandru. Când a crescut, puiul s-a trezit notar public în Iași. Și pentru că nu-și putea asigura traiul zilnic doar din notariat în unul dintre cele mai mari orașe ale țării, Săndel s-a angajat și cadru universitar. Lector la Drept, UAIC Iași. Salariu, carte de muncă, birou, tot ce vrei.

Cu două joburi și scăpat de grija zilei de mâine, Toaderel a început să privească spre orizontul nădragilor. Vasta pregătire academică l-a ajutat să-și dea seama repede despre ce este vorba: erecții foarte dese, intense, dar foarte scurte. Cum ar veni, se spoia repede. Dotat cu o inteligență peste medie și năpădit de o imensă dorință de a împărtăși experiența lui și celor mai tineri, el s-a apucat de abuzat sexual studente. Ca să nu consume din resursele farmecului personal și să nu-l ciomăgească paznicii, nu s-a dus, ca orice dereglat, să-și frece cocărașul pe holurile de la ASE sau prin băile din corpul B, adulmecând feromonii studentelor de la Geografie. Nu, el a ales calea grea a tentativei de viol în birourile personale, de la facultate și de la notariat. Ca să fie mai eficient, nu se folosea doar de avantajul terenului propriu, ci și de calitatea lui de profesor și mentor în ale treburilor juridice.

Azi, fiul lui Gargamel face temniță preventivă timp de 30 de zile. E cercetat pentru 11 presupuse infracțiuni, toate de natură sexuală. Putem băga mâna-n foc că sunt aberații ale unor tinere plătite de ocultă să discrediteze marea familie Toader. Aveți răbdare și veți vedea că justiția ne va da dreptate.

Pe noi, însă, ne mâhnește altceva. Ai bani de te caci pe tine, Sandule, presupunem că ți-au dat de la muncă și laptop, telefon, dacă ai fost prea chitros să ți le iei de la tine din portofel. Dar în halul ăsta de scârțar să fii, să nu intri și tu pe nimfomane.com sau publi24, să lași măcar un pol la fetele alea? Că te vindecau ele de patima slobozirii precoce, năzdrăvanule care ești. Pentru asta, meriți toată iubirea din lume. E plină țara de tipi specializați în furnizarea de servicii pentru oameni ca tine. Și nu toți sunt închiși. Unii sunt liberi, cum vei fi și tu.

Exit mobile version