Bate vînt de nostalgie, amintirile ne copleșesc. Ultima etapă propuse cîteva capete de afiș, ca pe vremuri. UTA vs. Petrolul – un derby dintre două foste campioane din secolul trecut. Poli Iași vs. Rapid – o tradițională dispută dintre foștii „studenți“ și foștii „feroviari“ sau „ceferiști“. Nu-ți mai zic de Farul vs. Oțelul – „marinarii“ și „siderurgiștii“ au purtat un război fratricid, încheiat nedecis (1-1), între antrenorii Gică și Dorinel, foștii jucători emblematici ai Generației de Aur. Din păcate, D. Munteanu n-a apucat să se îmbrățișeze cu fratele Gică Hagi, n-a făcut deplasarea la Ovidiu, fiind suspendat după meciul cu Dinamo, fosta detestabilă și glorioasă grupare milițisto-securistă. Asta e… Dacă echipele românești din Cupe nu mai au acces la „masa bogaților“, ei bine, suporterii nostalgici se hrănesc cu produse de fost.
Există nostalgii și nostalgii, la fel cum există nostalgici și nostalgici. Există nostalgici fundamentaliști, la fel cum există și nostalgici mai realiști. E clar că Superliga de azi nu mai e ceea ce a fost Divizia A de pe vremuri, cea care propulsa Steaua ’86 către cîștigarea Cupei Campionilor. N-o să mai pupăm noi, vreodată, Urecheata… Totuși, sună aiurea să regreți vremurile bune de odinioară (the good times, cum s-ar zice în româna contemporană) cînd cluburile departamentale transferau jucători cu arcanul. A fi nostalgic, în sensul ăsta fundamentalist, e ca și cum ai fi de partea ălora care susțin că erau măreți pe vremea lui Ceaușescu, nu ca acum, cînd ne-am dat pe mîna străinilor…
Din păcate, în recenta Superligă, fundamentaliștii nostalgici își pot descoperi argumente. Conform unei statistici pe bune, ne-au invadat străinii, fraților! Am înmatriculat 200 de jucători străini, sosiți din mai mult de un sfert din statele lumii. Cum ar veni, aproximativ zece loturi complete, aduse din toate zările Pămîntului. Păi, e posibil așa ceva? Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, a clubului Luceafărul, o altă măreață ctitorie a Epocii de Aur, cînd se năștea Generația de Aur…
Din perspectiva nostalgicilor realiști, poți decît pentru ca să sesizezi niște aspecte contemporane. Nu-i bai că, în Superligă, au aterizat atîția jucători străini. Baiul e că, nu puțini, sînt străini și de fotbal. Au fost transferați ieftin (chiar pe degeaba, unii), ieftin și joacă. Dincolo de atîtea evocări nostalgice, asta chiar ar fi o discuție mai serioasă, aici și acum. Cum se face că, în ciuda unor progrese indiscutabile, Superliga din Carpați încăpu pe mîna, căpățînile și picioarele unor discutabili străini? Băi, vericilor, aia e!
Jos cu nostalgia! Hai România!
