Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cea mai campanie proastă

Zoom Cea mai campanie proastă

În 2014, pe final, un om tăcut, cu aerul că mai mult face și de aia tace, a mormăit ceva despre schimbarea clasei politice, despre primenire, despre partide, despre suflu nou, despre una, despre alta. Cu dosare complicate în cârcă sau doar cu o cârcă predispusă spre aplecări, politicienii din toate partidele au discutat cu societateta civilă aleasă pe sprânceană și au reactivat în regim de urgență “Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale”.

Comisia cu pricina a fost înființată,

de fapt, în 13.02.2013, dar până în 2015 nu s-a întrunit cu adevărat pentru a discuta legile pe care urma să le promoveze sau să le modifice. Conform site-ului Camerei Deputaților, prima şedință a Comisiei a avut loc pe data de 28 ianuarie 2015 și a avut pe ordinea de zi “Prezentarea de către organizaţiile neguvernamentale a propunerilor formulate în cadrul Platformei «Politică fără bariere». Dezbateri. Dezbateri ale comisiei”. De altfel, toate documentele Comisiei datează din 2015, existând o maximă presiune ca legile electorale, cele privind finanțarea campaniilor electorale și legea partidelor să fie finalizate, votate și promulgate până în iunie 2015, cu un an înainte de alegerile locale din 2016, conform recomandării Comisiei de la Veneția. Președintele Comisiei comune parlamentare pentru legile electorale, atâta vreme cât aceasta a funcționat cu adevărat, a fost liberalul Mihai Voicu.

Practic, așadar, legi de importanță majoră

pentru democrația românească au fost dezbătute în mod real doar timp de cinci luni, din ianuarie 2015 până în iunie 2015, timp de 13 ședințe. Pentru modul în care au fost bramburite alegerile iar, pentru asasinarea comunicării electorale (pe care o realizăm acum, în campanie) și pentru toate aberațiile prezente în aceste legi discutate pe genunchi și votate în grabă trebuie să mulțumim nu doar eternilor vinovați parlamentari de serviciu, ci și societarilor civili permanentizați în poziția de reprezentanți autonumiți ai celor fără voce. Lista completă a asociațiilor și fundațiilor societății civile care au pus umărul la această bătaie de joc se găsește pe site-ul Camerei Deputaților.

De-abia la începutul lui 2016 s-au prins unii

că legea alegerilor locale e tâmpită, pentru că prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur. Tâmpită-tâmpită, dar constituțională. Mai mult, Vasile Blaga s-a lăudat, în timp ce colega Gorghiu se tăvălea pe jos încercând să schimbe neschimbabilul, că el a negociat această tâmpenie, obținând în schimb alegerea președinților de Consilii Județene prin votul indirect al consilierilor. Dacă acceptăm că e mai bine ca primarii să fie aleși din două tururi, pentru că ar avea mai multă reprezentativitate și nu ar fi aleși doar de 15-20% din alegători, trebuie să acceptăm și că alegerea președinților de CJ trebuie făcută tot direct, din două tururi, pentru că doar așa va fi reprezentată voința alegătorilor, evitându-se ca un Consiliu Județean să fie condus de reprezentantul unui partid care are doar trei consilieri județeni din 31, lucru ce s-a mai întâmplat până în 2008 de nenumărate ori.

Dar, poate, cea mai mare prostie

a noilor legi electorale este legată de finanțarea campaniilor electorale. În numele unei prost înțelese democratizări a finanțării campaniei, s-a hotărât că toți candidații care obțin mai mult de 3% din voturi vor primi înapoi de la stat banii cheltuiți în campanie. Și pentru că statul nu are bani mulți, s-a hotărât ca toate cheltuielile să fie puternic limitate.

Astfel, candidații pe lista pentru Consiliul Local al unei comune nu pot cheltui decât maximum 1.050 de lei, iar candidatul la o Primărie de comună nu poate cheltui decât 5.250 de lei. Un candidat la funcția de primar al Bucureștiului poate cheltui 157.500 de lei. Dimensiunile afișelor sunt limitate prin lege, bannerele și mash-urile sunt interzise, astfel încât să se cheltuiască cât mai puțin. Perfect.

După marea victorie a Facebook-ului

din 2014, s-a considerat că promovarea electorală se poate face eficient pe online. Îhî. Numai că legea limitează cheltuielile pe online la maximum 30% din cheltuielile totale de campanie. Iar cheltuielile pentru promovarea în presa scrisă (TV-ul și radioul fiind gratuite) sunt limitate la maximum 40% din cheltuielile totale. În banii ăștia intră și producția materialelor de campanie specifice fiecărui mediu. Tradus în lei, un candidat la Primăria Bucureștiului nu poate cumpăra mai mult de 30 de pagini în diverse publicații, la un rate-card mediu. Dacă și-ar folosi toți cei 47.250 de lei permiși de lege pentru a se promova pe Facebook, un candidat la PMB ar avea garanția că mesajul său ajunge la minimum 30.000 de alegători, maximum 120.000, fără a lua în considerare distribuirile benevole. În condițiile în care Bucureștiul are 1.781.992 de alegători înscriși în listele electorale.

Practic, ipocrizia a ucis

campania electorală în România. Dacă la constrângerile financiare adăugăm interdicția ca în campanie să fie folosite inclusiv tricouri, veste sau geci cu numele candidatului sau cu sigla partidului, absurdul e în plină afirmare. Cu 3 lei pe zi pentru ca mesajul său să ajungă la 1.000 de alegători, este imposbil ca un candidat la PMB să poată expune proiecte sau orice altceva decât moace și nume. Asta vom și alege, în urma acestei camapnii tâmpite: moace și nume. Proiectele oricum ne-ar fi pus în dificultate.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]