Cei patru legionari au fost trei: Ernest și Maftei

Cel mai cunoscut interpret al clasei muncitoare și al țărănimii din filmele de propagandă comunistă a fost la viața lui căpetenie legionară și a făcut pușcărie politică sub regimul liberal, în 1938, la Jilava, Văcărești și Galați. Ernest Maftei s-a născut la Bacău în 1920 și a fost artist cu acte, absolvent de Academiei de Artă Dramatică din Iași, unde, pe lîngă actorie, a studiat vioara.

Dar politica l-a luat pe sus din fragedă studenție, căci la sfîrșitul anilor ’30 Moldova fierbea de arhangheli și de căpitani. Cînd a ajuns Legiunea la putere, Maftei s-a trezit șef peste fascismul antisemit în cîteva județe. În dosarele deschise mai tîrziu de Securitate, era considerat al cincilea cel mai periculos individ pentru comunismul românesc. Pentru evrei, însă, a fost providențial. Cînd Horia Sima i-a cerut să aresteze 136 de evrei, el i-a ascuns în cariera de piatră a familiei și i-a scăpat de deportare.

Războiul i-a astupat o vreme faptele de tinerețe, așa că anii comunismului timpuriu l-au găsit jucînd roluri de brigadier în peliculele dedicate șantierelor și deschiaburirii. Pînă la urmă, însă, Securitatea l-a dibuit și l-a tîrît în procese politice din care însă l-au scăpat mărturiile evreilor comuniști salvați de el în timpul prigoanei legionare. Cu toate astea, temnița îi pîndea la fiecare colț de stradă. Și atunci, pentru o asigurare suplimentară, Maftei a acceptat să colaboreze cu organele.

În 1958 semnează un angajament, primește numele de cod Mateescu, dar din rapoartele securiștilor rezultă că n-a făcut niciodată un denunț. Cincisprezece ani la rînd, ofițerii care au răspuns de el n-au reușit să-i smulgă nici o informare. Mateescu se înfățișa la întîlniri cu foaia goală și ridica inocent din umeri. A fost cel mai reușit rol din cariera lui. Să păcălești Securitatea în anii ’50, ’60 și ’70 interpretînd în casele conspirative eroi stahanoviști loviți de amnezie e o performanță ce merita cu vîrf și îndesat titlul de Artist al Poporului, pe care Ernest Maftei nu l-a primit niciodată.

Ca să alunge orice suspiciune, a jucat cu înverșunare cele mai cumplite roluri de activiști, a umplut cinematografia comunistă cu personaje simpatice, umanizînd politrucii și tovarășii, securiștii și țăranii cooperatori, impregnînd cu o bonomie nesfîrșită galeria de animale fioroase pe care partidul o asmuțea asupra poporului.

Ernest Maftei – Bădia, cum i se spunea în lumea actoricească – iubea femeile, știa să bea și avea umor. Avea, mai presus de toate, o înțelepciune dobîndită la marile răscruci ale vieții. Era vesel și uman, inteligent și pus pe șotii. Odată, se povestește, la o petrecere de tineret, se prezintă și Bădia, înveșmîntat în celebrul său suman țărănesc. Avea 85 de ani. Bine ai venit, Bădie, îl întîmpină gazda. Ce planuri ai pentru seara asta? Păi, aș vrea să f…t ceva, zice Bădia. Și, după zece minute, apare cu două actrițe tinere la braț. Am făcut rost de p…zdă, zice. Acum mai trebuie să fac rost de p…lă.