Caţavencii

Cei șase magnifici, o producție SUA

În avalanșa arestărilor preventive, a citărilor de miniștri, a aducerilor cu mascați și a sentințelor medievale se simte o mînă forte. După mușchii lucrați la sală și tatuajele cu Elvis recunoaștem mîna Americii. Laura Codruța Kövesi și programul ei de breaking news nu s-au născut din preocuparea cuiva din România pentru justiție. Dacă ar fi fost așa, hoții ar fi fost băgați la zdup cu mulți ani în urmă. Toată fierberea judiciară e produsă de Unchiul Sam, care s-a hotărît să măture puțin ograda înainte de a debarca. România a devenit tot mai importantă în planurile estice ale SUA, iar asta aduce cu sine avantaje și îndatoriri. Sursele noastre vorbesc despre șase procurori americani care colaborează cu DNA pe dosarele majore, dar putem folosi și cuvîntul „coordonează”. Ei se află de ceva vreme la Ambasada SUA sub motivul dosarului global Microsoft, dar putem folosi și cuvîntul „pretext”. Kövesi și Coldea dezbat cu americanii prioritățile planului de punere sub acuzare a marilor hoți, dar putem folosi și cuvîntul „execută”. Sînt multe cuvinte tari care pot înlocui cuvintele convenționale, dar această situație prezintă avantaje judiciare și politice mai importante decît discutabila pierdere de suveranitate. După cum se vede, America știe să aresteze mai repede și mai bine decît noi.

Președintele Iohannis, spun alte surse, arată un început de îngrijorare față de stahanovismul șefei DNA care depășește, uneori, norma fixată de procurorii Unchiului Sam. În lumea arestabililor din politică s-a instaurat un cult morbid al Americii, care îi face pe mulți să bată la poarta ambasadei și să-și toarne cu patriotism complicii, în speranța de a fi ei înșiși cruțați. E un du-te-vino mai ceva ca la vize. Lingătorii de clanță, cum le spunea fostul președinte Băsescu zilele trecute, se împart în două categorii. Prima grupează politicieni arestabili, cu exemplele extreme Elena Udrea și Hrebenciuc. A doua conține magistrați, jurnaliști, șefi de servicii secrete și politicieni, care practică turnătoria arivistă și lichelismul de carieră. Aici vorbim de sute de exemplare pe care le vedem la televizor. Combinația a dat roade, după cum demonstrau ieri cablogramele Wikileaks și după cum demonstrează azi arestul Capitalei.

Exit mobile version