De ani de zile, ecranele televizoarelor sunt pline cu aceiași pseudo-formatori de opinie. Pe orice televiziune te-ar duce meandrele telecomenzii, e imposibil să nu dai măcar de unul dintre cei mai mediatizați emitenți de nimicuri. Indiferent despre ce se vorbește, ei sunt acolo, bine înfipți în scaunele de invitați aproape permanenți, remunerați sau neremunerați. Nu sunt chiar puțini, numărați cu atenție, dar raportați la ce poate oferi ca specialiști o țară de douăzeci de milioane de locuitori sunt absolut insignifianți.
În jurul lor se schimbă moderatorii, se fac restructurări în televiziuni, dar ei sunt, se pare, inamovibili. Acum sunt live la o televiziune, peste zece minute se mută la alta, dimineața își beau cafeaua pe șoseaua București-Ploiești, croissant-ul și-l ronțăie la Casa Presei, iar prânzul și-l iau în cantina de la Willbrook. Fac o pauză de o oră-două, își trag sufletul și fac act de prezență pe la afacerile pe care chipurile le conduc, după care, pe seară, apar din nou, făcând iar turul televiziunilor.
În fruntea acestui pluton de nomazi mediatici călărește, deșelând elefantul, Bogdan Chirieac. El este prototipul după care s-au croit planurile de construcție a celorlalți atoateștiutori. Indiferent despre ce este vorba într-o emisiune televizată, ei știu. Pur și simplu, știu. Totul. Chirieac se pricepe la politică externă, la politică internă, la afaceri, la șantaje, la societatea civilă, la fonduri europene, la presă, la președinți, la dedesubturi din justiție, la… În fine, nu există nimic la care Bogdan Chirieac să nu se priceapă. Dar cel mai bine se pricepe la apariții televizate. Din asta trăiește. Nu, nu cere bani pentru prestațiile sale. Tot ce-l interesează este să fie văzut, să nu-l uite lumea, să știe partenerii de afaceri că e peste tot și e încă influent în presă.
O vreme, mulți dintre omniprezenții de azi erau arondați unei singure televiziuni, dar faptul că acolo se obțineau rezultate de audiență i-a făcut pe toți producătorii să creadă că ei, pricepuții, sunt cei care atrag publicul în fața televizoarelor. Căci publicul n-are altă dorință mai fierbinte decât să-și lase mintea luminată de panseurile lui Chirieac, de bălmăjelile plate ale lui Marius Pieleanu, de lobby-ul făcut de Dragoș Frumosu pentru reducerea TVA la carne. Da, asta își dorește publicul, să se lovească zilnic de certitudinile unui nene care cică reprezintă patronatele și le știe pe toate. Publicul nu poate trăi dacă nu i se bagă pe gât inepțiile conspiraționiste ale pensionarului militar Dogaru sau dacă nu sare Paula Iacob cu două-trei vorbe la obiect.
Una peste alta, sunt cam vreo zece oameni care fac naveta între diverse televiziuni și își dau cu părerea despre orice. Practic, ei nu se pricep la mai nimic din ce se discută, nu se documentează și bagă din burtă de fiecare dată, cu aerul că au descoperit penicilina. Ne place sau nu, ăștia sunt cei care formează, prin repetiție, opinia unei bune părți a conaționalilor noștri. Nu că ar fi ceva de capul lor, dar e comod să-i ai în studio. Dai un telefon și vin, nu te refuză, nu te întreabă despre ce e vorba. Dar pentru un popor care se așază la coadă la inaugurarea unui supermarket fără să știe ce se dă, doar fiindcă a auzit că-s reduceri, poate că ăștia sunt călăuzitorii cei mai potriviți: un soi de tigăi goale, dar zgomotoase, de care nu se lipește nimic.