Există oare vreun om în țara asta care crede că băncile vor plăti amenda de 3,7 miliarde de lei primită de la Consiliul Concurenței? Aș vrea să-l întâlnesc. Să înțeleg cum a ajuns la maturitate fiind atât de imbecil.
Încă din primul minut, BNR s-a poziționat de partea băncilor, cu acel sictir autosuficient – ca o molcomă râgâială după icre negre și șampanie – pe care îl degajă Isărescu sau Manole, după cum vreți să priviți istoria.
În primă instanță, BNR a zis că raportul Consiliului Concurenței nu e bun, nu e ce trebuie, că e greșit.
Acum, la a doua încercare, BNR iese la înaintare cu un soi de amenințare și de șantaj: Consiliul Concurenței distruge țara, ce s-o mai lungim. Un fel de: „Păi, asta ne trebuie nouă acum, când e și criză, și război?”
Banca Națională a României atenționează că sancționarea a 10 bănci de către Consiliul Concurenței cu 3,7 miliarde de lei, respectiv cu 5-7% din venituri, conduce la o situație critică. Banca Națională a României spune că nivelul record al amenzii generează un prejudiciu direct semnificativ băncilor și poate afecta capacitatea sistemului bancar de a finanța populația, economia și sistemul public, inclusiv percepția agențiilor de rating. Nu mai vorbim deci despre adevărul raportului, despre ce au făcut băncile și cum au prejudiciat (furat) cetățenii, nu. Vorbim despre cum sunt prea mari ca să plătească. Sunt atât de mari încât ne amenință cu leșinul: „Dacă dăm banii ăștia, poate leșinăm și ne prăbușim pe voi”.
De fiecare dată când iese în presă, Isărescu, sau Manole, după cum vreți să priviți istoria, e înconjurat de un lung oftat – un fel de „Of, măi săracilor, ce dracu’ mă fac io cu voi, un somn la prânz nu poate să mai tragă omul?!” Efectiv văd și aud un dinozaur care se joacă de-a aristocrația, moțul unui munte de rahat numit România.