Într-un sat de oameni săraci și analfabeți din Oltenia, se naște, în ianuarie 1918, într-o familie de oameni simpli, dar care știau să scrie și să citească, al treilea copil al lui Andruță și al Alexandrinei, Nicolae.
Același copil coboară din tren, 11 ani mai tîrziu, în gara din Bucureștiul protestelor și grevelor muncitorești. Trimis desculț la școală, elevul Ceaușescu Nicolae terminase ciclul primar cu media 8, al treilea din clasă, și fugise de viața grea de la țară la oraș. Sora mai mare, Niculina, îl angajează ucenic într-o cizmărie, iar puștiul este încălțat, pentru prima dată. Și la propriu, și la figurat: arestat de Poliție, ca agitator comunist periculos, primește o condamnare pentru deținere de materiale care incită la revoluție și aderare la organizație secretă. Întemnițat la închisoarea Doftana, face cunoștință cu toți colegii ilegaliști și își continuă studiile revoluționare la universitatea de partid de la Jilava și Tîrgu Jiu, acolo unde activiștii se învățau unii pe alții ideile marxiste și doctrina național-socialistă românească cu influențe sovietice.
După instaurarea regimului comunist condus de Gheorghiu-Dej și abdicarea Regelui Mihai, Nicu și ai lui își pun în practică răzbunarea împotriva dușmanilor de clasă, îndelung ticluită după gratii. Bilanțul va avea depășiri de plan: 368.000 de deținuți politic, 173.000 deportați, 107.000 decedați. La moartea lui Dej, în 1965, veteranii partidului se păcălesc, alegîndu-l succesor în funcția de secretar general, la sugestia lui Maurer, pe tînărul care se remarcase ca agent de propagandă la colectivizare și ca general-locotenent care executa ordinele, nu le discuta. Bătrînii îl credeau naiv și ușor de manipulat, dar, abil și foarte viclean, suspiciosul Ceaușescu, care nu avea încredere în nimeni, îi mirosea imediat pe trădători printre cei care se dădeau a-i fi loiali. Are acum puterea de a-și schimba trecutul: absolventul de patru clase obține certificate de examene falsificate și diplome de la universități la care nu fusese niciodată student, toate cu nota 10 pe linie. Analfabetul funcțional tocmai își dăduse doctoratul în minciună.
În 1967, vizita particulară a fostului vicepreședinte al SUA, Richard Nixon, e primul semn de bunăvoință din partea Vestului, care spera să destabilizeze URSS, încurajînd disidența din interiorul Pactului de la Varșovia. Fisura în blocul comunist pare să se lărgească la București, după refuzul României de a participa la invadarea Cehoslovaciei, în august 1968 – considerat un act de mare curaj, fusese, de fapt, o marginalizare, pentru că șeful statului român era indezirabil la Moscova și nu-l mai invita nimeni la nici o consultare a Pactului. Sprijinit de China lui Mao, Ceaușescu juca pe scena internațională rolul de independență față de sovietici și, din poziția de prieten al dictatorilor, avea capacitatea de a media conflictele din Orientul Apropiat. În august 1969, Nixon revine în România, de data asta oficial, în prima vizită a unui președinte american într-o țară socialistă. Ego-ul Tovarășului e gîdilat la maximum și drogul recunoașterii ca lider mondial începe să fie prizat în doze din ce în ce mai mari. După întoarcerea din călătoriile inițiatice în China și Coreea de Nord din iunie 1971, sevrajul puterii îi cere cultul personalității în fiecare zi. Restul e, cum se spune, istorie. A unui dictator care avea decizia de viață sau de moarte a oricărui cetățean, terorizîndu-și poporul prin toate instrumentele politice posibile, de la sindicate și Partid la Miliție și Securitate. Singura defulare a românilor (șoptită în bucătărie, ca să nu-i audă ăia mici) era să umple cu carnea din frigiderele goale gura veșnic trăncănitoare a celui mai iubit fiu al poporului.
Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator documentează fragmente din viața individului care a fost timp de 25 de ani proprietarul României și a făcut cam ce-a vrut cu țara pînă la fuga fatală spre Tîrgoviște. Portretul-robot al acestui infractor național, lingușit de trepădușii din jurul lui, e schițat de informațiile martorilor oculari ai ascensiunii, domniei și decăderii, români (Sergiu Celac, traducătorul lui Ceaușescu și, ulterior, ambasador la Londra, Ștefan Andrei, ministru de Externe în perioada 1978-1985, Constantin Boștină, consilier personal, Nicu Ceaușescu, nepot de frate) sau străini (Robert Gates, fost director al CIA, Dennis Deletant, istoric britanic).
Mulți români îi duc dorul și acum Tovarășului. Bătrînii nostalgici, care-și plîng tinerețea, uitînd foamea, frigul, întunericul, cozile la pîinea pe cartelă și celelalte umilințe ale vremii, sau mai tinerii regretnici, care n-au fost impresionați de poveștile despre cele două ore de Internet pe zi, pardon, de program TV cu realizărilii Epocii de Aur, și au reținut din vorbele părinților și bunicilor despre trecut doar că „îți dădea casă și servici“. Că-ți lua în schimb orice altceva – adevărul, libertatea, demnitatea, gîndirea critică, conștiința civică și chiar viața, dacă erai împotriva lui – nu știe sau nu mai ține minte nici unul dintre ei.
Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator / Comrade: The Making, Glory and Unmaking of a Dictator, 2023, biografia omului care s-a identificat cu România antedecembristă, scris și regizat de Trevor Poots, produs de John M. Florescu, trei episoade de 48-51 de minute, difuzat de History Channel, disponibil și pe Voyo.