De cînd a dat căldura, toţi patronii de speluncă din Centrul Vechi şi-au scos scaunele în stradă, să poată melteanul să mănînce o spaghetă cu fructe dă mare sub cerul liber, transformînd toate străzile de acolo într-o terasă care nu se mai termină şi prin care te strecori doar în şir indian. În afară de vreo cinci cluburi vag originale, restul de cam 5.000, după estimările mele, sînt exact acelaşi rahat, cu altă nuanţă de vopsea pe perete. De aceea mi se pare absolut normal să tratăm locul ca pe un tot unitar.
Unde: Între Universitate şi Unirii, unde pe vremuri erau case de boieri, în care comuniştii au ascuns cei mai negri şi mai şomeri dintre ţigani, care insistă şi acum să ocupe abuziv casele alea, dar sînt încet-încet împrăştiaţi de terase. Chit că rezistă cu brio la igienă precară, foame şi presiunea societăţii de a munci, nici ei nu pot rezista la zece ore pe zi de muzică proastă.
Muzică: 70% din baruri au acelaşi CD cu muzică comercială de taximetrişti şi 30% celălalt CD, cu rock comercial, ce-i face pe ascultători să se simtă speciali pentru că fac parte dintr-o masă omogenă ceva mai mică decît aia obişnuită.
Cine: Trebuie să fii un gen clar de idiot ca să te duci să dai 10 lei pe o bere şi ca să stai într-un loc mai aglomerat ca metroul la ora de vîrf. Ori vrei cu disperare să îţi pui genitalele în acţiune şi te gîndeşti pragmatic că trebuie să fie cineva pe acolo care să nu te găsească detestabil în aglomeraţia de 100 de oameni pe metru pătrat, ori eşti un corporatist hîit de muncă, venit în week-end prin zonă să-l vadă toată lumea cum dă 500 de mii pe o bere şi un senviş, ca să se simtă împăcat cu viaţa lui mizerabilă al cărei singur beneficiu e că poţi da 500 de mii pe o bere şi un senviş în alea şase ore pe săptămînă în care poţi face ce vrei tu.
WC: Fix asta mi se pare Centrul Vechi, în special vara, cînd îţi ia o jumătate de oră să faci zece metri: un WC imens prin care se scurg în şir indian, cu depuneri groase pe toate marginile, toţi rahaţii nocturni din Bucureşti.