Oricât i-ar fi plăcut lui Vasile Dîncu să prindă un loc printre cei mai vizibili politicieni, de-a lungul vremii înțelepciunea și prietenii l-au sfătuit de bine, trăgându-l de mânecă atunci când își lua prea mult avânt. De aia s-a și așezat cuminte în rândul al doilea, în 2015, când din propunerea lui Dragnea pentru funcția de premier s-a mulțumit să fie alegerea fermă pentru poziția de vicepremier și ministru al Dezvoltării.
Sfătos și emanând o aparență de maximă competență, Vasile și-a convins colegii că el este deținător al adevărului și al căii, devenind principalul strateg al partidului după îndepărtarea lui Dragnea și a Vioricăi Dăncilă. Și, în același timp, a fost și principalul furnizor de sondaje, reușind, discret, ca în 2020 să-și înlăture cam toți competitorii din piață. Și nu doar că a furnizat aproape singur sondajele pentru tot PSD-ul, dar când i-a fost cerut ajutorul, a mai lucrat și cu competitorul direct, fiind sociolog, strateg, specialist în comunicare, candidat, eminență cenușie și ocupant interimar al poziției de îmbârligător principal.
Atât de bun a fost în toate, încât a auzit de ascensiunea AUR de-abia din exit-poll-uri, liniștindu-și colegii că e o fantezie trecătoare a alegătorilor și că în scurtă vreme nu vor mai auzi de acel partid benign, care se va stinge precum PP-DD-ul.
Când PSD a intrat, în sfârșit, la guvernare, Vasile a primit, la cerere, Apărarea. Un minister liniștit, cu buget consistent, aflat sub atenta supraveghere a lui Klaus Iohannis, unde tot ce ar fi avut de făcut ar fi fost să urmărească atent cum pleacă din țară 2% din PIB. Căci asta e singura îndatorire a ministrului Apărării, moștenită de la Nicolae Ciucă, partea cu urmărirea livrării armamentului plătit deja fiind încredințată unui minister ce urmează a fi înființat, cândva. Doar că, deși Rusia tot strânge trupe pe la granițele Ucrainei de cam o jumătate de an, Vasile Dâncu n-a prevăzut că asta ar putea fi vreo problemă care să-l privească și nici din sondaje nu i-a reieșit că el ar trebui să facă ceva în această direcție, ca șef civil al armatei.
Zilele astea, însă, Dâncu s-a trezit că e cel mai ocupat ministru din Guvern. Trebuie să se întâlnească, aproape zilnic, cu miniștrii Apărării din alte țări NATO, cu ambasadori și să pună la punct detaliile apărării flancului estic al Alianței. Cel mai mult și mai mult, marele strateg este încurcat de repartizarea trupelor suplimentare care urmează să ne viziteze țara. Poate să-i pună pe americani lângă francezi? Unde-i cazează? E mai bine să stea toți pe litoral sau să-i desfășoare pe granița cu Ucraina? Ce mănâncă, ce-or să bea? Atâtea probleme și atât de puține ore într-o zi… Ce bine, totuși, că Gabi Oprea nu și-a închis sufrageria, unde poate găsi, mereu, un sfat competent. Nu mai e ca atunci când putea veni și Codruța, dar, oricum…