Cînd îl căutai, Laurenţiu Ulici era plecat pe undeva prin ţară. Se simţea peste tot ca la el acasă şi-i cunoştea pe toţi debutanţii din România. Memoria lui funcţiona fără greşeală, ca un uriaş fişier literar. Fiecare scriitor român, viu sau mort, avea loc în acel fişier ambulant. Dacă nu era prins cu vreun joc dintre cele cunoscute, de la şah la ghiulbahar, pe care de cele mai multe ori îl cîştiga, Laurenţiu îţi propunea jocul inventat de el, Ghiceşte scriitorul.
Tu te gîndeai la un scriitor al cărui nume îl scriai pe o bucăţică de hîrtie, iar el se obliga să-l ghicească după ce-ţi punea cel mult 13 întrebări. Cînd era în mare formă sau i se părea că eşti mai nedus la bibliotecă paria pe 10 întrebări şi te rezolva din primele cinci, treacă de la el şase. Odată, la Braşov, îi rămăsese o singură întrebare. Asistenţă multă, Ulici părea încolţit. Şi începe să pelticărească ceva ce semăna a scuză: Mda, nu sse aştepta. Era greu, dar nu impossibil… Totussi acesst sscriitor era compuss din două perssoane ssi nu exissta decît pe hîrtie. Era doar un psseudonim, Mirea, inventat de Sst. O. Iossif ssi Dimitrie Anghel. Asistenţa – dezolată: Ulissi ghississe ssi de data assta…
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012