V-aţi decis recent să plecaţi din România? Sîntem uimiţi de o asemenea hotărîre, ba chiar ne îndoim de sănătatea voastră mintală şi vă recomandăm un audit la doage, că oamenii normali nu folosesc niciodată „recent“ în asemenea context. Întrebarea e „Unde?“, pentru că variantele cunoscute nu mai au nici un haz: Italia şi Spania sînt deja pline de români (bleah!), iar în Franţa vă e frică să nu se detoneze musulmanii în semn de protest faţă de nişte simple caricaturi, motiv perfect justificat, pe care îl înţelegeau şi europenii acum ceva vreme, cînd morala era morală, credinţa – credinţă şi ciuma neagră la fel de populară ca iPhone 5.
Să sintetizăm deci: destinaţie originală, departe de ţară şi, foarte important, populată cu maximum trei români, că al patrulea sigur e ţigan. Iată ce-am găsit:
1) Insula Pitcairn – Pierdută prin apele Pacificului ca privatizarea Oltchim prin prostia Guvernului, fosta colonie britanică se mîndreşte cu ultimul loc din topul populaţiilor mondiale. Mai exact, insula e locuită de 66 de băştinaşi, adică fix cît trei camere de cămin studenţesc. Dacă tradiţionaliştii vor fi dezamagiţi că nu vine popa cu Ajunu’ de trei ori pe an (biserica locală fiind închisă de ani buni din lipsă de public), românii pur-sînge vor fi şi mai fericiţi să afle că 1) există o bodegă deschisă non-stop şi 2) magazinul guvernamental vinde cele două produse necesare unei vieţi civilizate, adică alcool şi ţigări. E drept, cornete de bostan şi floarea-soarelui încă n-au, dar nu-i nimic: apelaţi la seminţe electronice, uşor de descărcat de pe net.
2) Tokelau – Cotată drept cea mai proastă economie a lumii (deci cam cu două-trei şchioape deasupra României), Tokelau depinde 100% de subsidiile oferite printre dinţi de Noua Zeelandă, deci emigrarea aici e, practic, un soi de vacanţă în Grecia. Dacă încă mai aveţi dubii din cauza economiei, sîntem în măsură să vă asigurăm că situaţia e în curs de remediere. Nu ştim despre voi, dar noi credem că un Consiliu format din trei Faipule (lider) şi trei Pulenuku (primar) sună mult mai promiţător decît un stat condus de un Băsescu şi un Ponta.
3) Insula Man – Deşi stă în coasta Angliei, insula îşi păstrează autonomia şi nu face parte nici din Regatul Unit, nici din Uniunea Europeană. Mai mult, conducerea locală oferă scutiri de impozit pentru companiile hi-tech şi emite propriile bancnote, două măsuri care continuă să-i atragă pe studenţii politehnişti care au imprimante color şi versiuni piratate de Photoshop.
16 vizualizări
si I-le Futuna sunt interesante. Inca nu s-au infratit cu Pula din Croatia pentru ca populatia e mereu in pericol sa dispara la urmatorul ospat al canibalilor de prin zona. Cei ce se ametesc prea tare in Pitcairn poa’ sa fuga pe Mount Puke in Futuna.
Probabil ca nici in Mozambic n-ar fi rau considerand de unde ne-am hotarat sa emigram. Desi mandrul roman verde nu cred ca s-ar impaca cu ideea de a avea Nampula scris in pasaport, chit ca e in dreptul localitatii de resedinta.