Sincer vorbind, în perioada comunistă scriitorii n-au trăit din banii cîştigaţi pe cărţi, chiar dacă unii, foarte puţini, cîştigau enorm de pe urma cărţilor. Pe aceştia îi poţi număra pe degete: Eugen Barbu, Preda, Păunescu, dar şi Radu Tudoran, un autor prolific şi cu mare priză la public. Restul, adică majoritatea, de fapt, trăia datorită unei instituţii numite Fondul Literar, care îi împrumuta lunar pe scriitori cu sume mai mari sau mai mici. Pentru aceste sume nu plăteai dobîndă, le returnai numai atunci cînd îţi apărea o carte, şi nu toate drepturile de autor îţi erau oprite, ci doar jumătate din ele.
Numai că pe la începutul anilor ’80 foarte puţini erau scriitorii care mai primeau împrumuturi de la Fond. Cum pentru a intra în Uniune erai obligat să ai serviciu, se considera că ai din ce trăi. Pe de altă parte, condiţiile pentru a intra în Uniune se înăspriseră. Pentru a fi primit în respectiva instituţie nu era de ajuns că publicasei cel puţin două cărţi, aşa cum prevedea statutul, ci trebuia să ai un aviz favorabil de la Partid şi Securitate. Pînă la urmă, primirile au fost blocate total din ’84 pînă în ’89. Mulţi scriitori erau angajaţi în redacţiile revistelor literare, dar la un moment dat, pentru ar fi angajat într-o astfel de redacţie, trebuia să fii membru de partid. Treptat, lucrurile se îndreptau, încet, dar hotărît, spre o nord-coreizare a întregului sistem, iar scriitorii au simţit primii acest lucru.