Încă de pe vremea Guvernului Năstase,
România contribuia la fondul de cercetare al UE. Cu bani, nu cu inteligență. Exportul de creiere nu se pune la socoteală, întrucât a fost dintotdeauna necontrolat și a crescut de la un an la altul. În consecință, aveam dreptul să fim aleși, până la aderare, ca parteneri, nu însă și coordonatori de proiecte sau contracte de cercetare. Aspirai la statutul de coordonator în funcție de standardul de țară. Un coordonator dintr-un tărâm cu standardul normal vine de acasă cu laboratoare și firme proprii. Unul de standard minuscul, de amărăștean sau neobarbar, se uită pe fereastră, înghite în sec și-și face planuri cum să fure piulițe și șaibe din laboratoarele bogaților.
Statutul de Cenușăreasă avea totuși avantajele sale:
indiferent de standard, primeai un bonus de puncte la evaluare, dar chiar și în condițiile astea, recuperam mai puțin de 50% din contribuția bănească. După aderarea la UE, comunitatea oamenilor de știință din România a devenit, teoretic, egala celei din Europa Occidentală. Atâta doar că recuperarea de fonduri a scăzut la 3-4%, iar numărul de cooptări ca partener ale instituțiilor de profil din România s-a diminuat de până la cinci ori. Dacă e să ne comparăm cu eterna și fascinanta Bulgarie, rezultatele noastre în cercetarea științifică sunt de două ori mai slabe decât ale vecinilor noștri cultivatori de castraveți de la sud de Dunăre.
Comunitatea științifică de la noi,
supranumită ceata științifico-fantastică, se împarte în criptobăsiști și contrabăsiști. În urma atacurilor la baionetă la care au fost supuși de Antene, pe 10 aprilie a.c., cei 17 membri ai Consiliului Național al Cercetării Științifice au găsit bunul prilej de a demisiona în bloc. Nu pe motivul că erau cripto, ci pentru că, fiind băsiști, fondurile destinate proiectelor de cercetare au fost reduse cu 55%. Explicația nu e că le-a tăiat fondurile Ponta. Pe vremea lui Funeriu, la competițiile și licitațiile de proiecte sau contracte de cercetare s-au impus norme de evaluare comunitare. Drept urmare, la programul IDEI (de 1-2-3 milioane de euro), ministrul cercetător Ecaterina Andronescu n-ar fi putut fi propusă ca director de proiect/contract, pentru că nu întrunește pragul minim de puncte ISI.
Pletora de genialoizi din ceata științifico-fantastică
ce nu trece de baremele de evaluare este înspăimântător de mare. În 2012, dr. ing. Cătălin Nae, directorul general al Institutului Național de Cercetare Aero-Spațială „Elie Carafoli“ – INCAS, încă avea un coeficient ISI 0. Asta, în condițiile în care INCAS desfășoară proiecte de cercetare în parteneriat comunitar în domeniul tehnologiilor aerospațiale, al zborului trisonic și subsonic, al sistemelor autonome fără pilot sau al sistemelor rachetă sol-aer și aer-aer. Între noi fie vorba, a avea coeficient ISI 0 e totuna cu a avea un coeficient de inteligență un pic mai mare decât al unui pitecantrop de grădiniță.
În ciuda tuturor acestor neajunsuri,
Europa științifică s-a milostivit de noi și în atari împrejurări am primit un fel de compensație de 320 de milioane de euro, reprezentând proiectul celui mai mare laser din lume, ELI – NP, Extreme Light Intensity – Nuclear Physics. Scopul real nu este unul civil, ci încă o încercare de obținere a fuziunii termonucleare controlate, după 50 de ani de rezultate vagi în SUA și URSS. ELI – NP este un proiect românesc câștigat la o licitație la care au participat Germania și Cehia. Nemții n-au forțat nota, deși puteau câștiga lejer, lăsându-i să ia potul pe fizicienii lui Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“.
Pentru că România este o țară ieftină,
cu vânat și pipițe accesibile, occidentalilor le convine să facă naveta la Măgurele, așa că un mare număr de nemți s-au programat deja, în cadrul programelor UE, pentru efectuarea de experimente în cadrul proiectului ELI – NP. Contribuția programelor autohtone va fi de sub 5 procente. Țară nevoiașă, cu inteligență pe măsură, România va găzdui laserul, iar redevența va fi de cca 3%. Cazul celui mai mare laser din cea mai amărășteană țară comunitară suportă o comparație. Prin anii ’90, cercetătorul grec Fotiadis a înființat, în Creta, European Laser Facility (ELF). Era o afacere nemțească, pe teritoriu grecesc. Nemții își petreceau verile și iernile în seducătorul climat mediteranean, iar grecii se lăudau ce mari savanți sunt ei. Drept dovadă, de pe lista de lucrări publicate de ELF lipsesc tocmai grecii.
