Caţavencii

Cezar Cioată: „Eu îmi iubesc țara foarte mult”

Omar? Nu, Cioată! A intrat în Parlament din partea PP-DD. Prin februarie, a lăsat doctrina lui Dan Diaconescu și s-a mutat la PC. N-a trecut luna și deputatul de Suceava a revenit la PP-DD. În luna mai a rezistat tentațiilor, pentru ca la începutul lui iunie să se întoarcă la PC.Recapitulați! Sau visați la Omar Hayssam.

Reporter: În ce țară locuiți?

Cezar Cioată: De ce mă întrebați?

Rep.: Ca să văd dacă știți.

C.C.: Sigur că știu.

Rep.: Păi, spuneți.

C.C.:Nu, că rîdeți de mine.

Rep.: Nu rîd eu.

C.C.:Dar de ce să spun? Ce, nu știți?

Rep.:Păi, știu, dar vreau să verific.

C.C.:Altă întrebare nu aveți? Despre politică nu vorbim?

Rep.:Voiam să știu în ce țară faceți politică.

C.C.:Domnule, în această țară, și fac politică cu adevărat.

Rep.: În ce țară?

C.C.:Nu știu de ce tot mă întrebați, ce vreți să obțineți?

Rep.: Un răspuns.

C.C.:Altă întrebare.

Rep.:Dar de ce nu răspundeți la asta?

C.C.:Ce să răspund? De ce să răspund?

Rep.:Uite, așa: țara este România.

C.C.: Nu răspund! Dumneavoastră ați spus-o.

Rep.:Repetați. Eu am spus-o, de ce nu repetați?

C.C.: Nu repet eu, de ce să repet?

Rep.:Nu vă place țara, de ce nu repetați?

C.C.:Eu îmi iubesc țara foarte mult.

Exit mobile version