Nu mai există glume cu Ion Iliescu. Toate au fost făcute. Am rîs cu toții forțat la toate și am strîns din dinți la sfîrșit, știiind clar că, oricît am rîde, tot noi sîntem fraierii, nu el. Iliescu a reușit să înfrîngă pînă și glumele. E mai longeviv decît imaginația poporului român.
Acum cîțiva ani eram pregătit să sărbătoresc moartea lui. Aveam și bani puși deoparte, special pentru ziua magică în care sinistrul personaj crapă. Să cumpăr baxuri de șampanie și să le dau gratis, la Universitate. Să ne bucurăm cu toții. Dar Iliescu a reușit să trăiască chiar și mai mult decît dorința mea de a-l vedea mort sau la pușcărie.
Pentru că nu mai are rost, Iliescu a cîștigat. S-a pișat pe speranțele și pe viitorul puținilor oameni care nu erau complet bătuți în cap la începutul anilor ’90, iar ramificațiile faptelor lui s-au întins pe 25 de ani. N-ai cum să mai repari ce a făcut ăsta. N-ai cum nici măcar să cuantifici ce a făcut. A deturnat revoluția și a avut grijă ca puterea să ajungă tot la gașca lui de comuniști siniștri, după eveniment. Apoi a adus minerii să-i calce pe cap pe toți cei care aveau destul creier încît să își dea seama că asta s-a întîmplat și destul curaj încît să nu accepte așa ceva. Dar ce dracu’ înseamnă asta pentru noi?
Te duci într-o țară decentă și te gîndești: „Așa puteam să fim și noi, dacă nu erau alde Iliescu”. Dar cum poți să măsori asta? Să stabilești cu cît am fi fost noi acum mai civilizați dacă javra aia nu s-ar fi folosit de cei mai proști dintre noi ca să paseze țara celor mai jigodii dintre noi? E singura realitate pe care o cunoaștem. Nu ai cum să îți dai seama cît de bine ar fi fost dacă mergeam 25 de ani în altă direcție, să le compari pe amîndouă și să-l condamni pe criminal în funcție de asta, pentru fiecare om în parte căruia i-a furat viitorul. Un viitor care deja s-a transformat de mult într-un trecut sumbru.
Ce a făcut Iliescu e enorm. E imposibil să-l pedepsești pe moșul aflat la ultima bășină pentru tot ce a făcut. Și dacă îi bați cuie în ouă în fiecare zi pe care o mai are de trăit, tot e o pedeapsă nesemnificativ de mică, comparativ cu fapta. Și, oricum, odiosul deja și-a terminat programul artistic. Nu e ca și cum, dacă l-ai băga după gratii, l-ai opri din a face mai mult rău. El a cîștigat, noi am pierdut. Nu ai cum să repari asta. Nu ai cum să pedepsești asta. Tot ce reușesc să facă ăștia, cu dezgroparea faptelor, e să ne aducă aminte iarăși cît de tare ne-a tras-o moșul. Și nu e ca și cum am învăța ceva din amintiri. Românul nu învață nimic din trecut, prin natura lui. Proștii or să zică în continuare „Da’ ce aveți cu domnu’ Iliescu? A fost un om bun!” și noi, restul, o să ne ofticăm iar. N-are rost.