Pe terasa edificiului care găzduieşte noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României, mărginită de Dîmboviţa cea frumos curgătoare şi nu chiar atît de limpede ca cristalul, se va desfăşura, între 3 şi 8 septembrie, un festival de muzică barocă în aer liber. Poate că n-am vorbi despre el dacă n-ar fi ultima săptămînă de vacanţă şi nu ne-ar părea rău s-o irosiţi căutînd, prin zări mondene, distracţiile obositor-costisitoare dintotdeauna. Cu atît mai mult cu cît aici concertele sunt gratuite, iar muzica barocă dă neuronilor, aşa cum remarca profesorul Ioan Bradu Iamandescu, autorul primelor studii de muzicoterapie din România, „un ritm specific geniilor“. Iată aşadar cu ce vă puteţi umple zilele, mintea şi sufletul între 3 şi 8 septembrie.
Luni, 03 septembrie, festivalul debutează în forţă, oferind, chiar de la început, o premieră: chitara clasică a lui Maxim Belciug îşi încrucişează corzile cu sora sa, chitara flamenco a lui Tiberiu Gogoanţă. Pentru prima data, cei doi vor lupta de aceeaşi parte a baricadei – cea a muzicii baroce – spre cucerirea publicului. Seara continuă cu un recital diafan de lăută şi teorbă – instrumente pentru unii vetuste, dar care îşi recapătă farmecul în mîinile unor muzicieni talentaţi.
Cea de-a doua zi a festivalului propune un recital de vioară şi chitară, cu teme din Bach şi Vivaldi, urmat de spectacolul medieval al celor de la Nomen Est Omen.
Miercuri, soprana Rodica Vica şi ansamblul său aduc pe malul Dîmboviţei rezonanţa concertelor de gală, într-un program cu lucrări de Händel şi arii de operă.
Seara zilei de joi, 6 septembrie, e una specială, cu două recitaluri solistice: chitaristul Maxim Belciug şi violoncelistul Răzvan Suma îşi vor struni, pe rînd, instrumentele, exersîndu-şi virtuozitatea cu gavote, sarabande, menuete şi alte asemenea lucrări ale omului de secol XVII.
Vineri, Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ renunţă la instrumentele de epocă şi pun mîna pe chitare, pentru a servi un recital în duo, cu compoziţii semnate de autori cu nume sonore, precum Domenico Scarlatti sau Santiago de Murcia. Seara se încheie în acordurile nobile ale harpei mînuite de Ion Ivan-Roncea, maestrul desăvîrşit al acestui graţios instrument.
Ziua de sîmbătă, ultima din festival, ne rezervă mai întîi prilejul de a auzi cît de temperat este clavecinul Irinei Năstase, pentru ca în final sonoritatea pasională a muzicii napolitane de secol XVI-XVIII şi glasul solistei Pilar Diaz Romero să ne arate că tarantelele şi canţonetele “tradiţionale” italiene sunt, de fapt, tot muzică barocă.
Sunt 6 zile şi 11 recitaluri nocturne pentru care nu găsim concluzie mai nimerită decît această cugetare a bătrînului Goethe: „cea mai bună muzică nu are nevoie să se înnoiască; cu cît muzica e mai veche, cu atît suntem mai obişnuiţi cu ea şi cu atît efectul său e mai puternic.”