Victor Ponta a ajuns la concluzia că a fost arogant în campania electorală. Dacă și-a dat seama de asta abia la trei săptămîni de la alegeri, un lucru e clar: nea Nelu a greșit cînd l-a făcut pe Geoană prostănac.
Din 68 de parlamentari, PP-DD mai are doar opt. Dar la jocul ăsta, 8 din 68, mulți spun că Dănuț ar fi cîștigat mai mult decît la 6 din 49.
Apropo, Dănuț, pe ăștia opt care au mai rămas de ce nu i-ai dat? Au defecte? Adică, mă rog, au defecte mult mai mari decît ceilalți?
Max, un cîine militar specializat în căutarea de mine și bombe artizanale și decorat pentru merite deosebite în Afganistan, a fost aruncat în stradă de statul român după ce s-a îmbolnăvit grav. În schimb, statul are grijă de toate javrele. Și chiar nu mă refer aici la generalii Oprea și Onțanu sau la colonelul Turcescu.
Sebastian Ghiță își face partid. A anunțat asta la clubul Fratelli, în fața a 800 de tineri care au ajutat în campania electorală. Partidul va fi înființat imediat ce statul va aloca niște bani pentru făcut partide în România, iar Sebi Ghiță va cîștiga, bineînțeles, contractul.
Rușii au făcut un documentar despre tinerețea lui Ion Iliescu la Moscova. Documentarul se cheamă Ionel și vrea să ne convingă de faptul că odată, demult, Ion Iliescu a fost tînăr. Vă jur, nu găsești nici o probă care să sprijine ipoteza asta în tot filmul.
Klaus Iohannis vrea un sistem de educație ca în Germania. O fi zis, săracul, cînd a venit de la Sibiu, că noi am făcut sistemul ăsta pentru că așa am vrut să iasă. Nu, Klause, au fost alții înainte care au vrut să fie ba ca în Franța, ba ca în SUA, ba ca în Anglia. Și ai puțintică răbdare, stai să vezi cum o să arate după ce îl faci ca în Germania și-o să înțelegi ce spun.
