Cinci ani degeaba

Pe 16 noiembrie 2014,11.719.344 de cetățeni români s-au prezentat la urne, pentru a vota la alegerile prezidențiale, în turul al doilea. S-au exprimat 11.553.152 de voturi valabile. Dintre acestea, 6.288.769 de voturi au mers către candidatul  Klaus Werner Iohannis și 5.264.383 de voturi au mers către candidatul Victor Viorel Ponta. În urma acestui vot, Klaus Iohannis a devenit cel de al cincilea președinte al României, al patrulea după revoluția din 1989.

Președintele ales Klaus Iohannis

a depus jurământul, în plenul Parlamentului, pe data de 21 decembrie 2014, moment în care s-a terminat și cel de al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu.

În cadrul discursului său, președintele a ținut să-și reia parte din promisiunile din campania electorală și să le transforme în obiective ferme, în cadrul unui proiect propriu pentru mandatul de cinci ani. Să retrăim, prin intermediul lecturii, parte din acel moment cu adevărat înălțător.

„Se vorbește foarte mult

în aceste zile despre așteptări. Despre speranțele pe care românii și le pun în viitor, despre semnalul dat de votul din 16 noiembrie. Și după valul de entuziasm o îndoială din trecut pare a-și face loc încet pentru unii. Dar dacă așteptările mari duc la dezamăgiri? Eu vreau să dărâmăm și această îndoială, așa cum am dărâmat și altele. Și le spun românilor clar: așteptările mari pot duce la rezultate mari. Și vor duce. Pentru că așteptări mari înseamnă mai multă responsabilitate, mai mult efort, mai multă seriozitate și mai multă muncă. Din partea tuturor. Iar eu voi fi primul.“

Adevărul este că președintele muncea deja. După victoria de pe 16 noiembrie, pentru că tot nu-și putea prelua funcția de la predecesorul său, Klaus Iohannis și-a luat soția, câțiva sepepiști și au petrecut o săptămână în Florida, la Palm Beach.

După discursul de la depunerea jurământului, președintele a mai muncit puțin, după care s-a retras în vacanța de iarnă, de unde a mai apărut pe 12 ianuarie 2015. La acea dată, domnul președinte a convocat la Cotroceni partidele parlamentare și le-a consultat în vederea unui pact pentru alocarea, începând cu 2017, a 2% din PIB pentru bugetul Apărării. Pactul a fost semnat, cu pompă și fast, pe 13 ianuarie 2015.

„Doamnelor și domnilor,

Primul pas în acest proces este reconstrucția instituțiilor politice, chemate să reprezinte cetățenii și să exercite puterea la toate nivelurile. Anul 2015 trebuie să fie dedicat reformării acestora și construirii unui edificiu statal durabil. Pentru 50, nu pentru 5 ani. Și mă adresez aici în primul rând reprezentanților partidelor politice. Mă bucur să constat că există deschiderea pe care am cerut-o pentru a începe discuțiile cu privire la:

– revizuirea Constituției și modernizarea ei;

– schimbarea legislației electorale – alegerea Parlamentului, inclusiv reducerea numărului de parlamentari, alegerea autorităților locale, votul prin corespondență și votul electronic;

– schimbarea legislației partidelor politice – incluzând aici finanțarea lor și a campaniilor electorale.“

Asta spunea proaspătul președinte Klasu Werner Iohannis pe data de 21 decembrie 2014. Suntem în 2019, în octombrie, și nu a început nici o discuție serioasă despre revizuirea și modernizarea Constituției, nu a fost redus numărul de parlamentari, despre votul electronic nici nu se mai discută, nu a fost schimbată nici o legislație a partidelor politice, iar finanțarea partidelor a crescut. Este drept, finanțarea campaniilor electorale a fost preluată de către stat, încă de la alegerile locale din 2016.

„Doamnelor și domnilor,

Un al doilea capitol esențial pe care îl avem de reconstruit este acela al marilor sisteme publice. Și nu doar atât. Va trebui să ne uităm în perspectivă și să ne întrebăm cum facem ca ele să funcționeze nu doar acum, ci peste una sau două generații. Cu toții spunem de ani de zile: educația este o prioritate. Vrem reforma sistemului sanitar. Vrem un sistem de pensii care să asigure o viață decentă. Deși toți afirmăm că ni le dorim, totuși, de ce nu le avem? Cum se face că, deși le stabilim ca priorități, educația și sănătatea sunt primele care suportă consecințele crizelor, circumstanțelor și calculelor politice? Sunt întrebări cu răspunsuri cunoscute. Dacă azi închidem un capitol de 25 de ani și asumăm un nou început, atunci e momentul să ne raportăm altfel și la marile sisteme publice. Cum construim un sistem de educație performant și competitiv? Cum arată un sistem de sănătate corect și eficient? Cum facem ca România să poată plăti pensii decente pe termen lung?

Cum răspundem la problema demografică? Cu aceste teme va trebui să ne așezăm la masa dialogului și în jurul lor să construim consens. În cel mai scurt timp voi chema la consultări partidele politice pentru a decide împreună pe trei chestiuni fundamentale:

– ce obiective de țară ne asumăm la aceste capitole;

– o modalitate de lucru și de dialog permanent

– și un calendar cu etape și acțiuni, pentru a trece de la vorbe la fapte.“

Doamnelor și domnilor, stimați cititori, au trecut cinci ani fără trei luni de la acest discurs prezidențial. Nu a existat nici măcar o discuție serioasă la Palatul Cotroceni despre sistemul de sănătate, despre cel de pensii, despre sistemul educațional. Nu s-au stabilit și asumat obiective de țară în aceste domenii, nu s-a stabilit o modalitate de lucru sau de dialog permanent, nici măcar nu s-a schițat un calendar „cu etape și acțiuni“, nu s-a trecut de la vorbe la fapte pentru că nu s-a ajuns nici măcar la vorbe.

„Stimați invitați,

Doamnelor și domnilor,

Dragi români,

Cu toții ne dorim o transformare profundă a societății în care trăim, a României în ansamblul său.

Schimbările de legislație sunt doar un pas. Ele vor trebui însoțite de o schimbare de mentalități, practici și mod de lucru. Îmi doresc o Românie scoasă din sfera senzaționalului devenit cotidian. O Românie în care nu e timp de spectacol, pentru că și Puterea, și Opoziția lucrează, și președintele și Guvernul și Parlamentul lucrează, fiecare cu atribuțiile sale și din poziția sa. Una din practicile pe care ar trebui să le lăsăm în trecut, acum, la încheierea acestei etape istorice, sunt declarațiile de complezență. Ele știrbesc încrederea și nu folosesc la nimic. Lucrul bine făcut înseamnă că vom construi consens, dar consens nu doar în declarații, ci în acțiune, cu rezultate măsurabile.

Înseamnă că periodic avem datoria de a veni în fața românilor, de a comunica onest și responsabil ce etape am parcurs, în ce stadiu suntem, cât am făcut din ce ne-am angajat și ce urmează mai departe. Așa voi proceda eu în calitate de președinte.“

S-a construit atâta consens în ultimii cinci ani, încât societatea românească este mai dezbinată ca niciodată în ultimii 30 de ani. Președintele care promitea că ne va ține la curent cu etapele parcurse, cu stadiul în care ne aflăm, că ne va spune cât a făcut din ce s-a angajat a uitat toate aceste promisiuni imediat ce a ieșit din clădirea Parlamentului. A promis în urmă cu cinci ani că va fi primul care se va apuca de muncă. Și-a făcut curaj timp de cinci ani. Poate că acum, în pragul celui de-al doilea mandat, chiar își va sufleca mânecuțele și chiar va munci din greu, în următorii cinci ani.

„Vreau ca la sfârșitul mandatului meu să avem satisfacția de a fi a valorificat fiecare șansă și de a fi lăsat în urmă o Românie mai puternică și mai unită. Dar pentru asta trebuie să ne apucăm de treabă. Lucrurile nu se vor întâmpla nici peste noapte și nici de la sine.“ Asta ne-a mai spus președintele în primul său discurs ținut în fața parlamentarilor și, prin intermediul televiziunilor, a întregii țări. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte, nu s-au întâmplat de la sine și nimeni nu s-a apucat cu adevărat de treabă. Dar, hei, urmează cinci ani de eforturi susținute. Și apoi încă cinci ani, și încă cinci ani…