Chiar dacă s-a sinucis în 1945 și chiar dacă în ultimul său an de viață devenise, în secret, stalinist, Drieu la Rochelle a rămas pentru francezi un colaboraționist detestat. E îndoielnic că amiciția cu Malraux, care-l admira ca scriitor, l-ar fi scăpat de execuție după război, și asta nu în calitate de țap ispășitor, deși în timpul ocupației a profitat de poziția lui oficială pentru a-și scăpa de Gestapo cîțiva cunoscuți. Acest intelectual sclipitor, dintr-o familie burgheză, combatant în primul război mondial, ajunsese la concluzia că democrația era cauza tuturor relelor prin care trecea Franța. Și, cu toate că la începutul anilor '30 scria împotriva lui Hitler, după o vizită în Germania devine susținătorul nazismului și el însuși se proclamă „socialist-fascist”. În 1943, Drieu la Rochelle nu mai crede în Noua Ordine pe care o slujise din convingere în timpul ocupației. Asta nu-l face însă să aibă o părere mai bună despre democrație. De fapt, nici cu el însuși n-avea o relație amicală. Înaintea tentativei reușite, mai făcuse două încercări de a se sinucide. Și din romanul apărut în 1929 la Gallimard* îți poți da seama de simpatiile lui.
Pe atunci îl interesau Italia lui Mussolini și Rusia lui Stalin. Îl fascina comunismul, dar de la distanță, în timp ce democrațiile i se păreau secătuite. Nu întîmplător decorul în care are loc acțiunea romanului e Grecia. Leagănul democrației li se pare o vechitură sărăcită și scîlciată personajelor sale, chiar și celor care n-au ochi să-i vadă nici pe fasciști, nici pe comuniști. O lume internațională pestriță – diplomați, oameni de afaceri străini și turiști plini de bani – își face veacul la Atena. Bîrfe, petreceri, intrigi amoroase și căsnicii eșuate. Franțuzoaica Margot, tînără, bogată și măritată cu un diplomat italian, un gigolo pe care-l întreține tot mai dezamăgită, îl adăpostește în apartamentul ei de la hotel pe Boutros, un comunist greco-francez. Comunistul e fugărit de Poliție după un atentat, iar Margot se îndrăgostește de el, la prima vedere. Cu ajutorul soțului, Margot îl ascunde pe arătosul atentator, intelectual cu păr pe piept, și apoi îl plantează în serviciul unui prieten, om de afaceri francez care-l acceptă pe Boutros fiindcă el însuși are intenții de viitor cu Margot. Franțuzoaica vrea să-l facă scăpat peste graniță pe tînărul comunist, dar cum și atentatorul s-a îndrăgostit de ea, tot la prima vedere, o bate gîndul să-l însoțească. Omul de afaceri, burghez ticălos, o șantajează sentimental, că-l dă pe comunist pe mîna Poliției dacă fuge cu el. Toate astea printre discuții inteligente, pigmentate cu replici sclipitoare, despre iubire, moravuri și politică, despre capitalism și promisiunile de atunci ale comunismului. Foarte puține lucruri datează în romanul acestui francez ultrainteligent care n-a conceput să trăiască fără a apăra o cauză și care n-a apucat să descopere că ultima cauză pe care a îmbrățișat-o era la fel de rea ca aceea pe care a dezavuat-o cu doi ani înainte de a reuși să se sinucidă.
* Pierre Drieu la Rochelle, O femeie la fereastră, trad. Ilieana Cantuniari, Ed. Polirom, 2013.
