Vă ziceam săptămîna trecută că tocmai ce s-a făcut o descoperire epocală. I-aș spune revoluționară, dar, ca și bosonul Higgs, nu deschide, neapărat, multe drumuri noi în fizică. În schimb, asfaltează cu aur și diamante drumurile deschise în ultimii ani. Și, ca să continui metafora, permite ca pe drumurile astea să intre Lamborghini-urile și Ferrari-urile fizicienilor teoreticieni. Iar alea sînt mașini, nu glumă!
Dar să revenim la descoperire. Și, ca s-o explic, o să recurg la o analogie. Compusă din două părți. Prima: ați auzit de polarizare? Asta se întîmplă cînd cîmpul electric din care e făcută lumina oscilează într-un singur plan. Imaginați-vă niște raze care vă intră în ochi, de la Soare. În mod normal, lumina asta nu e polarizată: cîmpul ei electric oscilează și sus-jos, și dreapta-stînga, și în toate părțile perpendiculare pe axa aia care vă intră-n ochi. Dar, cînd lumina asta este reflectată de suprafața unei ape, e polarizată: cîmpul electric (din care-i făcută lumina, împreună cu cel magnetic) oscilează doar stînga-dreapta, paralel cu suprafața. Chestie pe care o puteți vedea foarte ușor cu niște ochelari polaroid. Cînd sînteți lîngă suprafața unui lac și aveți ochelari din ăștia, rotiți-i nițel, pînă cînd lumina care se reflectă din lac dispare aproape complet. Asta dovedește că lumina respectivă e polarizată, iar polaroidul din ochelari nu-i permite luminii, astfel polarizate, să treacă. Pentru că asta-i treaba polaroidului, de-aia a fost pus pe ochelarii de soare: oprește lumina polarizată într-un anume fel, cel dat de reflexie. Ei, și aici intră partea a doua: dacă aruncăm o piatră în lacul ăla, se vor forma niște valuri, pornind din punctul în care piatra a atins lacul. Niște cercuri concentrice vor crește spre exterior, vălurind. Iar trucul cu polaroidul nu mai ține. Pentru că, și acum, lumina e polarizată paralel cu suprafața de pe care se reflectă. Apa. Dar, acum, apa nu mai e plană, face valuri.
Ei, cam aceeași e ideea și cu descoperirea asta. Doar că trebuie să vă imaginați spațiul ca pe suprafața unei ape. Și orice fel de eveniment care implică gravitația (două stele care se rotesc una în jurul alteia, sau nașterea Universului) face niște valuri gravitaționale în spațiu, cam ca valurile de apă provocate de aruncarea unei pietre. Iar valurile astea gravitaționale (noi le spunem unde gravitaționale) lasă urme asupra luminii, o polarizează într-un anumit fel. Experimentul BICEP-2, de la Polul Sud, e ca un fel de pereche de ochelari polaroizi mari și foarte șmecheri. Și asta a făcut: a detectat, în lumina primordială de la Big Bang (acum e infraroșie) o anumită orientare a cîmpului electric. Pare simplu cînd vă povestesc, așa, dar, credeți-mă, e al naibii de complicat. Însă oamenii ăștia au reușit. Așadar, au găsit în lumina aia o orientare a cîmpului electric care nu putea exista decît dacă fuseseră pe-acolo niște unde gravitaționale de un anumit fel. Iar undele alea nu puteau exista acolo decît dacă avea loc procesul de inflație de care v-am povestit data trecută. Și atunci e destul de elementar: ca să vedem ce vedem, trebuie să fi existat inflația. Q.E.D., bitch!, cum se spune în știință.
