Caţavencii

Cînd moartea ca o vampă cu cercei…

Screenshot

Nu aștepta nici milă nici vreun semn
la Cel-de-Sus, cînd proștii te înțeapă,
că pomilor le-a dat păduchi de lemn
iar rîurilor, puricii de apă.
Cînd au ieșit eroii de sub pat
n-ai bănuit că o să-i duci în cîrcă
și o s-ajungi nebun și deșelat
să conversezi ca Hamlet cu o hîrcă.
Şi pîinea inventează gîndăcei
dacă-i zvîrlită de bețivi sub masă.
Cînd moartea ca o vampă cu cercei
te-o invita la dans, zi-i că-i frumoasă!
Exit mobile version