În Delirul lui Preda, mareșalul Ion Antonescu apare ca un șef de stat prins între doi nebuni care au însîngerat istoria, Hitler și Stalin. O imagine aproape convenabilă, la care au contribuit și destui istorici, în care antonescu iese cu fața mult mai curată decît l-ar recomanda contribuția lui personală la însîngerarea istoriei. Ce vor spune însă admiratorii Conducătorului, cîți or mai fi, dintre care unii contestă pînă și documentele ieșite la iveală înainte și după 1990, iar alții îl iau pe încredere, ca pe un militar care și-a făcut datoria față de țară, după ce vor citi romanul lui Ioan T. Morar*? Că a exagerat în privința deportărilor făcute la ordinul lui Antonescu? i-ar contrazice documentele pe care se sprijină Negru și Roșu. Că înnegrește imaginea armatei române în descrierea represaliilor împotriva civililor, după ocuparea Odessei? și aici există documente care-i dau dreptate autorului. iar trimiterea la marele roman al lui Stendhal, Roșu și Negru, adică uniforma militară și sutana, vrea, cred, să mai însemne ceva: că, cel puțin în acest caz, și pentru Ioan T. Morar romanul e o oglindă plimbată de-a lungul unui drum, ceea ce ar explica formula clasică pe care a ales-o în această carte despre datorie și conștiință.
Protagonistul din Negru și Roșu, un copil de țigan cu ochi albaștri și cîtuși de puțin oacheș, își falsifică biografia la liceul militar ca să scape de trecutul sărăciei, la marginea societății, așa că din Jurjan Nicolae devine Georgian Nicolau, elev eminent, iar apoi ofițer în armata română. Modelul lui e generalul, ulterior mareșalul Antonescu. Georgian se străduiește să se despartă de rădăcinile lui de țigănuș dezghețat din Tărtășești, astfel că-și inventează un bunic grec și o mătușă din București care l-ar fi crescut după ce a rămas orfan de amîndoi părinții. de fapt, tatăl i-a murit după ce s-a întors acasă de pe frontul din Războiul cel Mare. Mama lui trăiește într-un bordei, împreună cu un hoț de cai, și vrea să-l vadă și ea pe Jurjan al ei scăpat de sărăcia din țigănie. Cînd ajunge pe front la asediul Odessei, Georgian e remarcat de generali și e martorul, pînă la un punct binevoitor, al reprimării evreilor civili, la ordinul lui Antonescu, după ce explodează clădirea, din orașul cucerit, în care e instalat comandamentul armatei române. pentru loialitatea lui de român față de mareșal, Georgian e adus la București, la Centrul Național de Românizare. Loialitatea lui pentru antonescu se topește de-abia cînd află că mama și surorile lui au fost duse în Transnistria și se convinge cu ochii lui de soarta cumplită a deportaților la Bug. Trece de partea rușilor, e îndoctrinat la Moscova, unde asistă ca translator la interogarea lui Antonescu, primește cetățenie sovietică și gradul de colonel, iar un an mai tîrziu, întors la București, Georgian comandă, sub un nume fals, plutonul care l-a executat pe fostul său model, Conducătorul vremelnic al României.
Am ales un singur fir din țesătura complicată din Negru și Roșu, pe care autorul o ține sub control fără nici un efort aparent, cu o clasică simplitate și cu înțelepciunea moralistului care fixează în propoziții memorabile sensul evenimentelor și întîmplărilor din care sînt alcătuite. Sînt convins că se va vorbi și se va scrie mult despre acest roman puternic și necruțător, în care istoria și personajele ei apar fără farduri, iar ficțiunea reconstituie tragedii pe care destui le-ar fi vrut uitate, un roman care face din Ioan T. Morar unul dintre cele mai importante personaje ale literaturii române.
* Ioan T. Morar, Negru și Roșu, Ed. Polirom, 2013.
