Noroc că au rezolvat PSD și ministrul Genunche toate problemele mărunte din Educație, că putem și noi, în sfîrșit, să ne aplecăm asupra ceea ce e cu adevărat important: simularea unui proces de felație.
La un liceu din Cluj Napoca, cu ocazia Balului Bobocilor, la una dintre “probe”, fetele trebuiau să mănînce cîte o banană. Care banană era ținută de partenerul de competiție între genunchi. Absolut banal, ar zice cineva care a făcut liceul după ’89. De unde aveau fetele alea banane? ar fi întrebat Ion Cristoiu.
Niște poze făcute la balul ăsta al bobocilor au ajuns la niște unii cărora le place să creadă despre sine că-s jurnaliști. Și, bineînțeles, închipuiții presari, văzîndu-se deja cu un premiu Puliță în CV, s-au trezit că scriu un text și-l publică. Ceva cu “scandal”, “elevele mimează sexul oral” și alte chestii din-astea menite să trezească reacții. Iar reacțiile nu au început să apară, că doar e plină țara, presa și internetul de părerologi, influensări, opiniomani și oameni care știu. S-au cerut puncte de vedere de la profesori, care au ajuns să se scuze că nu ei au organizat treaba – de parcă era ceva balul secret al bobocilor –într-un fel de exericițiu de detașare față de o non-problemă. Zeci și sute de moraliști de ziua a șaptea s-au trezit siderați de imagini. Și vai, ce oripilați sînt ei că fetele alea “au mimat o felație”. Ce supărare publică pe profesori că au permis așa ceva. Ce nenorocire, vai! Bașca, unii mai habotnici se dădea loviți în morală și erau mai nervoși pe faptul că era vorba de mimatul unei mui. Care, se știe, nu-i ceva creștinesc. Eh, dacă o punea capră, dacă o punea în poziția misionarului,, ceva creștinesc, să placă și lui domn’ părinte, treacă-meargă. Dar așa? Să sugă fata aia banana? La liceu? La Balul Bobocilor? Cu știința profesorilor? Uite băi, de-aia merg lucrurile rău în țara asta!
Sincer, eu nu țin minte vreun bal al bobocilor la care să fi fost, și mergeam prin liceu pe la toate, de la toate liceele, în care să nu fi fost așa probe. Bașca, de pe la liceu cam toți elevii știu care-i treaba cu fututul și muia. Chiar și ăia care-s mai lenți și pentru care orgasmul înseamnă țigara fumată după un zece în teză.
Mai apoi, problema – dacă e să fie una – e că elevii nu învață de la școală care e treaba cu sexul. Și-aici, nu știu, dar pare că-i tot vina lui Liviu Pop, a cărui meclă obligă, parcă, programa școlară să se oprească cu educația sexuală la organismele hermafrodite.
Așa că, una peste alta, pare că nimeni nu s-a gîndit că acei tineri se distrau. Că era o probă într-un concurs de Miss și Mister – deloc originală, ce-i drept – care se voia un moment distractiv. Sau poate că, cine știe, era în fapt o piesă de teatru absurd, iar fata juca rolul cetățeanului în timp ce băiatul pe cel al autorității publice.
Altfel, ce să zic, bine că avem subiecte de presă și putem, prin dezbatere și dialog, rezolva problema bananei din sistemul educațional, singura rămasă nerezolvată pînă acum. Bravos celor care au “relatat subiectul”. Să treceți pe la casierie!
P.S. Băi, dacă era un bal al bobocilor, cu miss și mister, la un seminar teologic, cu un el în rol de el și un alt el în rol de ea, făcînd treaba asta cu banana, mai ziceam. Cu toate că nici acolo nu m-ar fi surprins prea tare.
@ Cristorian Daca tu ai avea o fata aflata in aceasta postura, ai mai debita atatea ineptii, demne de un onanist perfect ?
Sigur ca e multa ipocrizie si avem balta de pseudojurnalisti idioti.
Dar totusi, exercitiul cu banana este prea mult pentru niste pusti de 14 ani.
Faptul ca stiu ce si cum nu inseamna ca trebuie sa si practice sau sa exerseze public la simulator.
Altfel sa nu ne mai miram ca ne-am umplut de borfet cu statut de modele sociale.
Domnu’ Cristorian, ar cam trebui sa ingraditi accesul ingramaditilor la comentarii. Le citesc, ma crucesc si imi dau seama de ce ra***ul asta de tara este unde este! Ce ma mira este faptul ca INCA nu suntem de-o teapa cu ISIS, la cat de prosti si bigoti suntem…