Inițial a fost doar o scrisoare recomandată prin care ANAF își manifesta plenar grija față de mine. Parafrazez, pentru că limbajul original ar conduce o lingură de lemn la sinucidere:
„Stimate contribuabil, ANAF a ajuns la concluzia că datorați niște bani. N-o să vă spunem nici cît, nici pe ce perioadă, nici, în general, pe ce ne bazăm pretențiile financiare. Farmecul unei femei stă în mister și instituția statului e cel puțin de șase ori femeie, măcar pe București, unde sînt mai multe sectoare, dacă numărătoarea noastră e corectă. Important e să rețineți că v-am informat complet vag că cică trebuie să ne dați, gen, o sumă. Din nou, nu vă spunem cît, dar subliniem că puteți eșalona plata.
P.S. Orice asemănare cu tacticile folosite de recuperatorii de datorii este pur întîmplătoare.“
„Sus buzunarele! Eu sînt ANAF și ăsta e un jaf!“
Răbdarea îi ajută pe cei înțelepți. Două săptămîni mai tîrziu îmi venea altă recomandată. Una cu cifre clare, date exacte și cuvinte tip „Somație“ și „Executare silită“ în titlu. Bine, cifrele nu era deloc clar de unde le-au scos, iar datele păreau puse cu țăpoiul care urca de regulă nuci în pod. Sau, dacă vreți mai clar: ANAF îmi cerea o gălăgie de bani (impozit pe venit, CAS, CASS) aferentă lui 2018. Bani pe care – stați jos, să nu muriți de surpriză – îi plătisem deja. Din 2018.
Cuprins de o preasfîntă indignare, am pus mîna pe telefon și m-am dezlănțuit: „Salut, Marcela, noi chiar ne-am plătit impozitele pe 2018?“.
Marcela a oftat prelung, asemeni Hecubei pe ruinele Troiei. Mă rog, o Hecubă care trebuie să cheme a enșpea oară pompierii, să explice Poliției cine a dat foc și, la final, să pună mîna pe mop și să curețe, ca să n-o prindă escrocul ăla de Schliemann cu cetatea murdară trei mii de ani mai tîrziu.
„Da, Dane, v-am mai explicat (Doamne, de ce m-ai pedepsit să lucrez cu nebunii ăștia?). V-am trecut pe toți cu reținere de la sursă, cînd vă plătesc pe voi îi plătesc și lui ANAF taxa de protecție socială.“
„Și atunci de ce amenință ANAF să-mi ia boii de la bicicletă și să încarce astfel schema de personal?“
„Pentru că ANAF, Dane, pentru că ANAF. Și acum lasă-mă să mă uit în globul meu de cristal: îți prevăd un drum lung și o coadă și mai lungă, la capătul căreia vei găsiiii… vei găsiiiii…“
„De ce coadă, pot să sun direct și să rezolv la telefon!“, am protestat eu.
Marcela s-a mulțumit să rîdă isteric, ceea ce mi s-a părut destul de nepoliticos din partea ei. Mai ciudat este că rîde și acum. Familia este destul de îngrijorată.
O zi întreagă am sunat doar ca să testez bateria telefonului
Așa că, a doua zi, am împlinit profeția și, după doar două ore de pierdut vremea la o coadă unde spiritul de turmă al românului se înghesuia cu oricine, că era păcat, în plină pandemie, să nu stăm grămadă ca proștii, am intrat în clădirea făgăduinței.
Mă duc la ghișeul de executări silite. Scot dosarul. Îi explic cetățeanului. Și el înțelege! Ba chiar zîmbește încurajator! Izbăvirea e aproape! Uite, deschide gura și…
– Nu e de la mine, trebuie să mergeți jos, la ghișeul 4!
Ghișeul 4. Mai puțin cu 1 decît Abatorul 5, deci șanse ar fi
Explic din nou. Mîndra din spatele plexiglasului ia actele, îmi intră în cont, scrutează robespierrean și-mi lămurește misterul:
– Păi, ați depus o declarație!
– Da, eu am depus declarația, firma a depus banii, așa lucrăm noi, în complicitate. Și vedeți foarte clar că plățile s-au făcut. Revin: de ce îmi cereți din nou aceiași bani?
– Păi, ați depus o declarație!
Plexiglasul e destul de mat, dar simt că am o privire complexă, ceva între Bambi prins de faruri și nebun homicidal care tocmai și-a pornit drujba.
– Da, am depus o declarație pentru că ANAF mi-a cerut să depun o declarație, pot să jur pe Originea speciilor a lui Darwin că am viață personală și nu e hobby-ul meu să completez formulare complicate și să le trimit instituțiilor abilitate.
– Da, dar pentru că ați depus declarația, noi v-am calculat cît aveți de plată, deși a plătit deja firma pentru dumneavoastră.
– Și atunci ce fac?
– Depuneți o declarație!
Ați observat că fanta aia din geamurile ANAF e cu 3,5 cm mai mică decît i-ar trebui unui om normal să bage mîna, să prindă pe cineva de gît, să scoată pe acel cineva prin fantă și să-l gîtuie în timp ce-i sparge capul de imitația de marmură a ghișeului? Întreb din pură curiozitate inginerească.
– Să depun o declarație? întreb eu, cu gîndul dacă mai sînt reduceri la drujbe.
– Da, o declarație rectificativă.
– Și ce să scriu în ea?
– Aaa… păi, puneți 0 peste tot!
ANAF și declarația de trei nule
Du-te acasă, intră în spațiul virtual, caută documentul, completează, validează, încarcă, așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine, așa cum mi-a promis mîndra.
Și… minune! Nu s-a rezolvat. Eroare. Sun. De data asta am noroc, mi se răspunde. Explic. Sînt înțeles. Mi se explică natura erorii. Mda, greșeala mea: în loc să completez drept declarație rectificativă formularul din 2018, ăla în care scrie „Venituri estimate pe 2018“, eu am preferat formularul din 2019. Ăla în care e trecut „Declarație rectificativă privind veniturile pe 2018“.
Important e însă că, în final, printr-o minune și datorită faptului că am insistat să calc în fiecare rahat de cîine pe care l-am găsit în cartier, povestea a revenit la normal. N-a fost nevoie decît de: două scrisori recomandate, aproape două săptămîni de mers/sunat ANAF, completat acte și mîncat numai eu știu cîți nervi, totul pentru a drege o non-problemă generată exclusiv de un sistem idiot. Iubesc România, dar încep să iubesc și mai mult ideea să plec în Noua Zeelandă și să cresc hobbiți.
„Ați observat că fanta aia din geamurile ANAF e cu 3,5 cm mai mică decît i-ar trebui unui om normal să bage mîna, să prindă pe cineva de gît,”
Ehee si-au luat masuri! Eu am prins vremurile cand am putut baga mana prin fanta ca era mai mare! Nu am putut sa o iau de gat ca s-a dat pe spate si a cazut cu scaunul! Eheee 1994 – Tulcea Impozite si taxe!
am ras cu lacrimi (aplans cu rasete).. baga-mi-ash.. .