Ai fost urmărit de Securitate din 1957 pînă în 1989.
Ai fost arestat în septembrie 1957, te-au dus la Jilava, la Gherla, la Salcia, la Giurgeni, la Periprava şi ai fost graţiat în februarie 1963.
Ai fost coleg la revista „Teatru“ cu Ştefan Aug. Doinaş, pe care tu l-ai apărat la procesul lui, vorbind în mai 1957 „ca Danton“; şi care va vorbi la înmormîntarea ta, pe 19 septembrie 1989, din partea Uniunii Scriitorilor.
Ai fost o dată în Occident şi ai avut ideea că Adio, Europa! e un titlu foarte bun de roman.
Ai fost, spre deosebire de colegii tăi din Cercul Literar de la Sibiu, mobilizat pe front în al doilea război mondial, deşi, student fiind, era în dreptul tău să-ţi faci studiile.
Problema ta e că erai cam de stînga în epoca aceea cînd oamenii care ştiau să se descurce erau de dreapta.
După război, iar n-a fost bine. Oamenii descurcăreţi deveniseră de stînga. Tu ai fost dat afară din Universitatea unde predai, împreună cu profesorul tău preferat, filozoful reacţionar Blaga, cu care ai avut ideea ridicolă de a te solidariza.
Ai predat pe la tot felul de şcoli medii şi ai lăsat în urmă o întreagă generaţie de babe (cum le spuneai tu în scrisorile din anii ’80) care te evocă azi, cu lumina-n ochi a bătrînei din Titanic, pe la toate colocviile şi happening-urile organizate de prietenul tău Ion Barbu.
Ai avut obsesia teatrului, ai crezut că publicul se va înghesui să-ţi aplaude piesele tale naive, cu Bine, cu Rău, cu departajări, cu căinţe. Mai tîrziu ţi-a trecut şi ai devenit realist. Iar de atîta realism, ai început să scrii pentru sertar.
Securiştii ţi-au ascultat telefonul inclusiv pe 31 decembrie 1968, în anul glorioasei independenţe a lui Ceauşescu în blocul sovietic. În ziua următoare, te-au lăsat să dormi, că era ziua lor legală de odihnă, şi s-au reapucat de tine pe 2 ianuarie 1969.
În anii ’80, vedeai la TV o foarte frumoasă emisiune de divertisment, făcută de un fost torţionar al tău din închisoare. Numele lui nu merită legat de al tău; îl vom trece sub tăcere.
Oricum, la cîţi informatori, cunoştinţe cu agendă şi falşi prieteni au roit pe lîngă tine, un nume în plus sau în minus mai contează?
Important este că tu, omul de stînga, ai făcut de unul singur de ruşine un regim politic (1948-1989) care îşi spunea de stînga, şi care a deviat scîrbos de la principiile tale.
Marele meu fler critic îmi spune că eşti Ion D. Sîrbu.
Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012