Marcel Ciolacu a ajuns președinte al PSD doar pentru că nu era o atît de mare înghesuială să ocupe cineva locul din ce în ce mai bîntuit de la Dragnea încoace. Ce grei mai avea partidul au preferat, la momentul desemnării interimarului, să plutească mai între ape, doar-doar or trece neobservați, ca să poată țîșni la congres. Doar că nici congresul n-a mai fost deloc, din motiv de epidemie, și nici Ciolacu n-ar prea mai vrea să facă un elegant pas în lateral sau în spate, că a început să-i placă. Pe el și pe cei cîțiva pentru care se mai șterge praful prin sediul partidului a început să-i fascineze puterea. Mică, din ce în ce mai mică, dar încă vioaie. Dacă un partid precum USR se mișcă, își spun ei, PSD, care mai are încă niște procente în plus, ar trebui să rupă. Totul e să se erodeze PNL destul de tare pe criză, ca să obțină cel mai mare partid în scădere un scor confortabil la locale și la parlamentare. Adică, na, cîteva județe tot smulg ei.
Și, convins de șiretenia lui, Marcel Ciolacu transmite spre Cotroceni, prin intermediari sau prin viu grai, mesaje de prietenie între popoare, de noncombat, de blat etern și reciproc avantajos.Doar că, nepreocupat cu studiul istoriei, fie ea și foarte recentă, Ciolacu pare a nu avea de unde să fi aflat că și Liviu Dragnea a încercat să joace cam aceeași carte, cărînd porci și vinuri scumpe pe la vilele sistemului. L-a ajutat? Sigur, l-a ajutat, transformîndu-l în vizionarul care a ales izolarea cu aproape un an înainte de declanșarea stării de urgență. Sigur, Ciolacu e convins că el n-are cum să pățească la fel, pentru că a fost mult mai atent, mult mai grijuliu, că n-au ce să-i facă. Între timp, Iohannis și-a rugat consilierii să-i traducă în maghiară „Dacă n-aveam cu ce te prinde, Ciolacu, nu te lăsam să ajungi președinte de partid“. Încă se mai lucrează la traducere, fiind un text ceva mai complicat decît un banal „Bună ziua“.