Pe 6 decembrie 2019, completul Fond 4, Secția a II-a civilă de la Tribunalul București a pronunțat prima sentință în procesul intentat mie și Patetic Media SRL de către Burduja Marinel, proces având ca obiect acțiunea în răspundere delictuală. Imediat după pronunțarea acestei sentințe pe fond, atât fiul domnului Marinel, Sebastian, cât și domnul Marinel în persoană și-au triumfat succesul. Unul în spațiul de bloguri al Adevărul, celălalt pe Facebook, într-un comentariu lacrimogen de săreau cămeșile de pe roboții din Asia care dădeau like-după like.
Am fost sfătuit de către avocat
să nu eman judecăți asupra deciziei judecătorilor. Deci n-am să o fac. Dar consider că am libertatea și obligația de a explica modul de desfășurare al acestui proces.
Totul a început în august 2018, când am publicat în Cațavencii două articole: „Securitatea calcă pe cadavre în drumul ei spre viitor“ și „Monsters, Inc.“.
Orice ar crede cineva, nu mi-a fost deloc ușor să scriu acele articole. Nu mi-a fost deloc ușor nici să le trimit spre publicare, cum ușor nu a fost nici să verific informațiile pe care le-am publicat. Una dintre sursele la care am avut acces mi-a declarat, atunci: „Omule, eu așa protecție informativă în jurul unei persoane n-am mai văzut de multă vreme. De peste 20 de ani“. Și este vorba despre o sursă de încredere, care știe ce spune, cu care am colaborat în cazul mai multor articole care s-au dovedit, în timp, a conține informații 100% adevărate.
Dacă spun că am avut clasicele trei surse pentru articolele respective, aș minți. Am avut mai multe. Mai ales după primul articol, protecția informativă s-a spart, s-a evaporat. căci există o regulă de bază în serviciile secrete, de aici și de aiurea: „Te protejăm câtă vreme nu se află că avem vreo legătură. Dacă se află și devine public, ești pe cont propriu!“. Regula a funcționat și în acest caz.
Jurnalistic, demersul meu
are acoperire perfectă. Caracterul uman, comportamentul în situații excepționale și, în general, toate informațiile legate de un individ ce urmărește să ajungă în funcții de unde ne poate decide viitorul trebuie aduse la cunoștința alegătorilor potențiali. Doar având informațiile complete despre un astfel de individ oamenii pot alege în cunoștință de cauză.
Nu m-a interesat nimic altceva în acest demers, nu scriu pentru a distruge oameni, ci pentru a aduce informație acolo unde alții preferă să ia bani și să presteze activități de public-relations.
În timpul documentării pe care am făcut-o pentru cele două texte, am încercat în mod repetat să-l contactez pe Sebastian Burduja, direct sau prin apropiați ai săi. Nu am primit nici cel mai mic răspuns. În schimb, apropiați ai mei au fost supuși la presiuni uluitoare, presiuni menite a-i determina să mă facă să retractez și să renunț. Cei mai mulți au rezistat, unii nu, din păcate. La un an și patru luni de atunci, unele lucruri sunt încă răni deschise, peste care, cumva, îmi este greu să trec, încă. Pentru că nu sunt Sebastian Burduja, să mă pot afișa zâmbind la un miting la doar câteva zile după ce mi-am îngropat copilul sau să postez mobilizări la dărâmarea guvernului în fix ziua în care mă îndrept spre aeroport pentru a-mi vedea copilul decedat din neglijența criminală a părinților mei.
Dar nu am fost dați în judecată
pentru că am scris că familia Burduja este lipsită de suflet, de omenie, de minime sentimente ce animă, în general orice HomoSapiens. Am fost dați în judecată pentru faptul că, în acele articole, am susținut că Marinel Burduja a lucrat pentru DIE și apoi SIE, ca reprezentant în sistemul bancar românesc. Acoperit, desigur. Cum domnul Marinel a activat și după 1990, documentele colaborării sale cu Securitatea nu se găsesc în arhivele CNSAS și nici nu se vor găsi vreodată. Proba verității în acest caz se poate face doar pe bază de martori. Dar instanța a respins orice martor am propus.
Procesul ăsta, pe care deocamdată l-am pierdut, în primă instanță, a fost unul în care nu mi s-a dat posibilitatea să mă apăr. Onorata instanță nu a vrut să audă nimic. Nici depoziții ale martorilor, nici depoziția mea, nimic-nimic. În ce bază a judecat, îmi este greu să spun. Nu avem la dispoziție nici măcar motivarea, pentru a înțelege o asemenea decizie, căci de citit suntem capabili să citim mai repede decât actualul și viitorul președinte al țării.
Desigur, vom ataca sentința, având dreptul al apel. De aceea nu înțeleg de ce Sebatian Burduja, ajuns între timp vicepreședinte PNL și președinte al PNL Sector 1, ba chiar și membru numit politic în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica spune, deja, că va dona banii obținuți copiilor aflați în nevoie. Deocamdată nu a obținut niciun ban și nici nu va obține vreodată. Căci, chiar dacă și apelul ne va fi defavorabil, vom apela la CEDO.
Și, apoi, ce știe familia Burduja despre copiii aflați în nevoie? Dar mă opresc aici, ca o Șeherezadă optimistă, văzând că zorii Justiției mijesc.