Cine ar fi crezut că Adrian Cioroianu poate fi atât de gherțoi?! Probabil cei care-l cunosc. Noi, din exterior, îi cunoașteam doar laturile benign grăsuță și anost somnolentă.
Cioro, pur și simplu, o amenință pe Emilia Șercan. Nici nu contează aici că vorbim de Emilia Șercan sau de altcineva. Ideea e că directorul Bibliotecii Naționale spune că o să și-o ia și o s-o primească despre cineva care, vezi Doamne, s-ar amesteca în treburile sale cumva.
Ca mulți alții, Cioroianu a părut mai interesant înainte de a intra în politică și de-a se face de râs. Însă nu aș fi crezut să îl văd decăzând în halul ăsta.
Dezamăgitoare cu totul este însă atitudinea clasei politice.
Cioro nu e dezamăgitor, nu e ca și cum cine știe ce speranțe își punea cineva în dolofanul ăsta. Un nene care a părut cândva că poate fi mai mult, dar s-a dovedit o chestie inutilă, un băiat repliat pe propriile avantaje de conjunctură, căpătuială meschină, dâmbovițeană.
Însă partidele, Puterea, probabil că jubilează: cineva s-a luat de Șercan, iar asta pentru ei e de bine. Un joc atât de limitat, cu mize atât de mărunte, într-o țară care are perspectivele melcului.