Nu știu alții cum sunt,
dar eu, când plec spre bulgari și intru în punctul giurgiuvean de trecere a frontierei, mă gândesc că, dacă s-ar fi investit numai 5% din cât au furat vameșii aici în ultimii douăzeci de ani, am fi încheiat cu succes o bună parte din ctitoria imaginii României.
În fine, cel ce lasă în urmă mizeria alambicată a frontierei românești trebuie să știe că podul de peste Dunăre are și el măsuri existențiale diferite, taxa percepută de autoritățile române la ieșirea din țară fiind evident mai mare decât cea pe care o plătim bulgarilor la întoarcerea spre patria-mumă. Pentru asta există două explicații.
Unu: e normal să fie mai scump la plecare,
când tot românul are teancul de euroi pregătit pentru distracție, decât la venire, când e deja falit. Doi: bulgarii au o privire ageră de ansamblu și iau în calcul suma rezultată din multiplele șpăgi date polițiștilor cu radar de vilegituriștii români aflați în tranzit, la care se adaugă și taxa de pod. Așadar, trecând peste aceste detalii, Bulgaria e mult mai mică decât ar fi vrut ea să fie, ceea ce înseamnă că până la urmă, oricât de leșinați ar fi sateliții GPS-ului și oricât de late în ceafă ar fi indicatoarele rutiere, ajungi inevitabil în însorita și falimentara Grecie. În multe cazuri, asta înseamnă insula Thassos, insulă pe care aș fi fost tentat să o declar pământ românesc, cel puțin din iulie până în septembrie, când românii sunt majoritari.
Numai că anul acesta ceva s-a schimbat în Europa,
valul de sârbi năvăliți cu autocarele în insulă semănând foarte mult cu asaltul românesc de la începutul anilor 2000. Le puteai citi în priviri acea nerăbdare provincială a familistului teleormănean asudat, ajuns în insulă dărâmat după 12 ore de stat chircit în scaunul autocarului, gata totuși să fugă direct pe plajă cu colacele gonflabile târâș și sămânța de bostan între dinți. Chiar și așa, cu un Thassos în care se vorbește sârba peste tot, de la souflaki la șezlongul de plajă și înapoi, românii au făcut un pas înainte. Sunt mai relaxați, mai selectivi, veniți cu mașinile personale. Îi găsești în taverne, la prânz, cu o caracatiță în farfurie, nu pe plajă, cu o gogoașă în mână.
Nici nu vreau să mă gândesc ce miei la proțap
vor avea românii prin tavernele de seară din Theologos peste câțiva ani, când albanezii vor lua locul sârbilor în cozile cinelor de la Giros. Ei bine, ca să fie revoluția în Balcani revoluție, nu puteau lipsi din Thassos turcii. Ei sunt următorul nostru reper evolutiv, veniți în gașcă pe motoare Harley Davidson, toți băieți de succes, plini de bani, cu ADN-ul străbunicilor plămădit în iatacurile sultanilor. Priviți cu atenție acești oameni de afaceri ce-și pârâie viril frumoasele americance pe două roți între Aliki și Marble Beach. Trecuți bine de 40 de ani, turcii ăștia sunt modelele tinerilor noștri de astăzi ce deșală mopedele prin traficul orașului pentru a vă aduce vouă acasă, dragi români, șaormele calde de Dristor. Așa că să nu vă mirați dacă peste ani și ani îi veți întâlni în Thassos, cu pletele grizonante în vânt, călare pe Harley Davidson, bikeri neîmblânziți ai insulei. Semn că România, indiferent de jegul de la poarta Giurgiului, merge înainte.
