Pe vremea cînd salva Bucureștiul doar pe ici, pe colo, dar orișicît, N.D. nu părea să se sperie cu ușurință. Cînd s-a trezit fără U.S.R., uniune făcută pe spinarea lui și cu el garant, a reacționat cu ceva care părea să fie umor, deși nu prea era. Totuși pierderea aia nu l-a făcut să dea în fibrilație. Cît a fost primar, tot așa. În schimb, de cînd e președinte îți vine să crezi că dacă aude o ușă trîntindu-se îl ia cu leșin.
Unii cred că asta i s-ar trage de la lipsa de experiență politică, de parcă la primărie omul ar fi jucat popice. A făcut politică, dar de-acolo i s-a tras marota cu echidistanța de independent. Încetineala în reacții o avea și atunci, doar că nu se prea cunoștea, iar mizele erau altele. Administrarea cinstită a Bucureștiului i-a adus dușmănii, însă atunci părea în stare să le facă față. Că și atunci ai fi zis că rîde de ce-și aduce aminte, asta îl făcea simpatic, fiindcă nu l-ai fi crezut încurcat în socoteli cărora nu izbutea să le dea de capăt. Or rîsetele lui de acum te împing să crezi că-și face curaj în fața unor punți de a căror rezistență n-are habar.
Bănuitor devenise încă de pe urma experienței cu useriștii care l-au lăsat fără partid, dar fără ca asta să-l blocheze. Sociabil nu era de la natura lui, ceea ce ai fi zis că era un avantaj: nu pierdea vremea la șuete. Reversul? Nu se apropia de alții, încît mai tîrziu, cînd s-a văzut în situația de a face numiri, n-avea pe cine fiindcă îi lipsea numărul trebuincios de cunoscuți pe care să-i fi evaluat el însuși.
Pe partea cu modestia, care-l face să cam șteargă pereții cu spatele la summit-uri, lucrurile stau mai prost decît în aparență. N.D. încă nu s-a obișnuit cu gîndul că reprezintă o țară, nu se duce acolo ca persoană fizică care nu-și cunoaște interlocutorii. Dacă s-ar fi găsit cineva să-l mediteze la regulile etichetei, la fel cum l-a convins cine l-o fi convins să meargă mai des la frizer, N.D. n-ar mai fi avut poate aerul ăla năuc de la întîlnirile internaționale. În plus ar mai fi trebuit să-i explice careva că dacă a ajuns președinte nu merge să mai locuiască la el acasă, ca înainte, ci ori la Cotroceni, ori într-o vilă de protocol, potrivită cu rangul pe care l-a dobîndit. Căci asta nu înseamnă că uită de unde a plecat, ci că își respectă funcția.
Cine n-are prieteni se străduiește să nu-și facă dușmani – lecția asta ai zice că N.D. a învățat-o de la predecesorul său, K.W.I. care de frica suspendării a trecut de la „Ciuma roșie” cu care gratula PSD-ul la atitudinea de majordom care nu vrea să-și supere stăpînii, și-i ținea pe cei din PNL ca pe valeții din subordinea sa. Așa că acum, cînd l-au amenințat papugiii cu suspendarea, s-a grăbit să-i invite și pe ei la negocieri, de unde înainte zicea că n-are ce vorbi cu ei. Dacă ar avea un partid în spate poate că N.D. n-ar fi ajuns atît de ticăit cum e și se mai face, dar cum n-are a început să le caute dușmanilor în coarne. Mai rău, a început să le și imite anti-europenismul, cu gîndul că-i lasă fără muniție contra lui.