Să-l fi luat Alexandru Macedon drept model pe Ahil Peleianul, personajul lui Homer din Iliada? Oriunde se ducea, în expedițiile lui militare, Alexandru avea la el și Iliada, adnotată de profesorul său, Aristotel. Și cum cuceritorul a schimbat lumea, de ce n-am crede că asta s-a întîmplat și din cauză că el „s-a modelat” după eroul homeric? Oricum, Martin Puchner e de această părere, pe care o argumentează inteligent și seducător în Lumea scrisă.
Alexandru Macedon își luase cu el și un cronicar al faptelor sale de război, care însă n-avea inspirația înaripată a lui Homer și care, pe deasupra, n-avea nici o părere foarte bună despre zeificarea tînărului cuceritor. Astfel că epopeea sa personală avea să fie scrisă după moartea lui, în Alexandria, într-un amestec de legende și de fapte biografice, greu de deosebit unele de altele. La noi, Iliada și Alixăndria n-au prea avut concurență pînă în secolul al XIX-lea în Țările Române, dar nu se poate spune că ar fi produs eroi autohtoni care să fi urmat modelele din aceste cărți.
Care sînt însă celelalte povești scrise despre care Puchner spune că au schimbat omenirea? Printre ele se numără epopeea lui Ghilgameș, Biblia, învățăturile lui Confucius și sutrele lui Buddha, Dialogurile lui Socrate scrise de Platon, romanul doamnei Murasaki, Povestea lui Genji, O mie și una de nopți, Don Quijote, Manifestul Partidului Comunist de Karl Marx și Cărticica lui Mao, pe care nu le mai pomenesc aici.
Cum scrie despre marile povești ale lumii, Puchner o face tot sub forma unei povești. Cartea lui n-are note de subsol, curge în capitole bine conturate epic, însă la sfîrșit, adică după pagina de mulțumiri, dai peste cîteva zeci de pagini de bibliografie, aproape 40, care pot fi citite ca un apendice al narațiunii sale. M-am mirat că Lumea scrisă n-are un capitol separat și despre Coran, căci cartea sfîntă a profetului Mahomed și religia căreia ea i-a dat naștere au avut și au o influență uriașă asupra unei părți însemnate a omenirii. În schimb, faptul că Mein Kampf, volumul gîndirilor politico-filosofice ale lui Adolf Hitler, e și el comentat în treacăt se justifică, cel puțin pînă la un punct. Căci chiar dacă nazismul a produs în Germania o adevărată isterie națională cu urmări dintre cele mai tragice, cartea lui Adolf Hitler n-a depășit ca influență Germania și Austria, eventual și regiunea Sudeților. Cum e însă cu edițiile din Mein Kampf care apar azi în lume și cum e cu extrema dreaptă de orientare nazistă care jură pe cartea lui Adolf Hitler?
În Lumea scrisă, Puchner face, de fapt, două istorii. Una a scrisului, de cînd a început și cu ce efecte, și de-abia după aceea se ocupă el de cărțile care au avut parte de scriere. Ca într-un thriller, americanul povestește despre redescoperirea scrierii cuneiforme și a epopeii lui Ghilgameș, dar și a scrierii hieroglifice a egiptenilor antici, de asemenea uitată, pentru multe zeci de secole. Asta ca să nu mai vorbim despre scrierile civilizațiilor Americii de Sud care au fost descifrate de-abia în secolul 20. Or mai fi însă scrieri pe care arheologii încă nu le-au descoperit și cărți care așteaptă să fie scoase la iveală, cum s-a întîmplat cu epopeea lui Ghilgameș, care a așteptat ascunsă cîteva zeci de secole pînă să fie extrasă din pămînt? Nu știm. Dar, cum remarcă Puchner, trebuie să fim tîmpiți ca să nu ne dăm seama că în mediul net-ului nu ne putem aștepta la un viitor prea îndepărtat pentru textele noastre. Programele de citire se tot schimbă, așa că pînă la urmă doar textul tipărit pe hîrtie e cel care ne asigură o relativă eternitate.
Martin Puchner, Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația, traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto, Editura Polirom, 2018.
571 de vizualizări
