Ca să ajungi de la Nicosia la Limassol, cel mai simplu, ieftin (4 euro) și comod mijloc de transport e autobuzul verde al companiei InterCity, care pleacă, aproape la fiecare oră, din centrul Capitalei, Piața Solomos, și parcurge cei vreo 90 de kilometri dintre primele orașe, ca număr de locuitori, ale țării, pe A2-ul ciprioților spre mare, în cam două ore. Autostrada taie insula de la nord la sud, printr-un peisaj colinar, arid și din punct de vedere cromatic, un gri-cenușiu spart doar de verzuiul închis al tufișurilor vegetației pitice, pînă la turcoazul apei Mediteranei.
Intrat în oraș cînd culorile se sting treptat în umbrele înserării, n-am apucat să văd din Limassol decît bulevardul paralel cu faleza, pe care ne-am mișcat încet, aproximativ bară la bară, cîteva clădiri înalte, probabil hoteluri sau spații imobiliare rezidențiale, și luminile reclamelor. Abia a doua zi am reușit să-l cunosc cît de cît, măsurîndu-l cu pasul. Mai întîi, pe promenadă, din capătul de la Old Port, noua Marina (golfulețul cochet, aglomerat cu ambarcaţiuni mici şi mijlocii, iahturi care mai de care mai elegante), dînd din picioare vreo cîțiva kilometri buni, pe aleea lată dintre gazonul asezonat cu palmieri și pietrele sau nisipul plajei, pînă la pontonul din lemn care se înfige vreo cincizeci de metri în apă, lîngă niște gemeni din sticlă și metal de vreo patruzeci de etaje.
Lăsînd plaja și valurile mării în spate, intram apoi în oraș spre cel mai apropiat obiectiv turistic semnalizat pe hărțile stradale. Muzeul de arheologie al districtului Lemesos, locul unde-au fost mutate artefactele dezgropate din Amathous, unul dintre cele mai enigmatice orașe ale Ciprului antic. Aici sînt expuse nu numai oalele și ulcelele în care s-au transformat vechii locuitori ai insulei, dar și statuetele fragmentelor de viață imaginate privind obiecte de cult sau de uz casnic. Nu neapărat pieptănul sau oglinjoara Afroditei, zeița frumuseții, a fițelor și migrenelor din senin, născută, cică, aici din spuma mării. Sau a lui Zeus.
M-am întors în prezentul prozaic, vizavi, în parcul orașului, din care se face accesul într-o grădină zoologică unde, printre găini, rațe, capre și porci, vedete sînt niște păsări flamingo cu măcănit de claxon de automobil de epocă ruginit. E neclar de ce-ar rămîne aici și nu și-ar întinde aripile ca să zboare peste gard spre locuri fără țipete de copii, priviri indiscrete, blițuri și obiective de aparat foto… Probabil, s-au obișnuit cu celebritatea.
Orice ai face și pe oriunde te-ai plimba în Limassol nu se poate să nu ajungi la un moment dat și pe Agiou Andreou, regina străzilor înguste din spatele bulevardului vecin cu plaja, prin magazinele, atelierele tradiţionale, prăvăliile cu tot felul de mărfuri colorate, suveniruri, produse de îmbrăcăminte și încălțăminte hand-made, cafenelele, barurile şi tavernele din centrul vechi. Forfota mulțimii se intensifică în zona Castelului Lemesos, robusta cetate însărcinată încă din Evul Mediu cu apărarea orașului la atacurile dinspre mare. Arată așa, pătrățos și intimidant, cu ziduri de doi metri grosime, cam din perioada otomană, după 1590, cînd citadela ridicată pe fundaţiile rămase de la bizantini a fost folosită și ca închisoare pînă hăt încoace, prin 1950. Cînd a devenit Muzeul Medieval al Ciprului (4,50 euro / persoană): o vastă colecţie de armuri din era dinastiei Lusignan, argintărie bizantină, icoane şi ceramică, vizitată încăpere cu încăpere, din subsol pînă pe acoperișul-terasă, trecînd prin toate epocile sale, de la începutul creștinătății (324-650 d.Chr.) și iureșul invaziilor arabe (650-965) la perioadele bizantină (965-1192), franceză (1192-1489), venețiană (1489-1570) sau otomană (1570-1878). Cea britanică (1878-1960) e încă vizibilă și în afara muzeului, în oraș și pe insulă, în circulația pe stînga și rigoarea organizării spațiilor publice.
De la Limassol, călătoria mea cipriotă a continuat, tot cu InterCity, spre Larnaca. Dar, despre orașul aeroportului principal al insulei și al zborului retur spre București, mai multe, data viitoare.
1 comentariu