Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

City Broke: Marrakesh

Zoom City Broke: Marrakesh

Tocmai ai aterizat pe Marrakech Menara. Bine ai venit în Maroc! îți urează mesajul primit de la rețea, care te informează amabil că, dacă vrei să folosești telefonul aici, pentru apeluri și, mai ales, pentru net, cînd te întorci acasă, ca să plătești factura, o să ai nevoie de un credit de nevoi personale. Primul lucru pe care trebuie să-l faci, după trecerea de Controlul Pașapoartelor și recuperarea bagajului de cală, e să vizitezi un exchange office: contrar așteptărilor, biroul de schimb valutar din aeroport are un curs bun (10,35 dirhami la euro, față de 10,7 la oficial). Al doilea lucru de bifat, să scapi de taximetriștii care se agață de tine, la ieșirea din clădirea modernă, futuristă, întrebîndu-te încontinuu Riad, Riad? (hotel). Deși sînt doar vreo șapte kilometri pînă în centru (Piața Djemaa El-Fna), toți vor pe cursa asta 200 de dirhami. Negocierea face parte din tradiția locală: ca regulă generală, nu plăti mai mult de jumătate din cît ți se cere – totuși, în cazul ăsta, se pare că nu funcționează decît pînă pe la 150. Nu-i băga în seamă, deci: treci de ei și de parcarea din fața aeroportului, spre stația autobuzului, care, la fiecare jumătate de oră, te duce tot acolo, însă doar cu 30 de dirhami (bilet valabil dus-întors, în interval de 14 zile).

Dacă vezi o imagine netrucată cu palmieri, cămile și munți înzăpeziți pe fundal sînt mari șanse ca poza să fie făcută în Marrakech. Orașul ăsta ocru-cărămiziu (aproape toate clădirile au culoarea asta), cu un milion de locuitori, aflat la poalele Munților Atlas și la cîteva ore de Sahara, e cel mai tradițional oraș marocan posibil: apropierea de deșert a făcut ca modernizarea, europenizarea importată de la francezi, să pătrundă ceva mai lent față de Rabat sau Casablanca, de exemplu. Aici o să întîlnești pe stradă oamenii deșertului, berberii, purtîndu-și mîndri caftanele maro cu glugă (majoritatea), dar și portul popular de sacagiu, de culoare roșie (cizme, halate, pălării cu boruri mari și ciucuri ca de Călușar). Nu mai vînd de mult apă, se mai îmbracă așa doar ca să facă bani din pozele cu turiștii.

De prin anii ’50, de cînd turismul de masă a ajuns și în Maroc, contactul cu reprezentanții altor culturi a ajutat vizibil la emanciparea femeii locale (care a renunțat la veșmintele negre care o acopereau din cap pînă în picioare, doar bătrînele mai poartă acum așa ceva) și, întrucîtva, la ieșirea marocanului din mentalitatea înapoiată, de Ev Mediu. Pe cei mai mulți turiști o să-i întîlnești în Medina, orașul vechi (de unde te-a lăsat autobuzul, cu moscheea Koutoubia în spate și cîrdul de calești trase de cai, în lateral, drept în față), un imens bazar cu culoare întortocheate printre tarabe, labirint de străduțe cu prăvălii la parter și locuință la etaj în care traficul e, deseori, imposibil: pe o lățime de maximum doi metri, circulă, în ambele sensuri, pietoni, scutere, măgari, oameni care împing sau trag cărucioare de diverse dimensiuni, turiști care tîrăsc după ei trollere (ăsta ești tu). Locuitorii sînt prietenoși, prea prietenoși, my friend. Ignoră-le insistența cu care încearcă să intre în vorbă cu tine și rămîi cu ochii pe ecranul telefonului, chiar dacă pe străduțele super-înguste, cu ziduri înalte, GPS-ul mai pierde legătura cu sateliții. Cînd reușești să ieși în largul unei străzi obișnuite și îți recapeți spațiul personal, o să respiri ceva mai ușurat.

Locul ăsta, Medina, îți place sau nu, nu există cale de mijloc (mie nu mi-a plăcut). Aici realizezi că noțiunea de vechi e mult mai bogată: include cumva și sensurile de murdar, netencuit, prăfuit, soios. Localnicul nu vede o problemă în asta, pentru el e un mod de viață: apa e prea prețioasă ca s-o folosești la spălat.

În Marrakech experimentezi o atmosferă autentic marocană, care conține sentimente amestecate: curiozitate, uimire, respect pentru o cultură milenară, mixate (mai ales dacă ești singur) cu o frică nedeslușită, de pericol iminent. Nu știu dacă asta au simțit și turistele scandinave decapitate, înainte de Crăciun, undeva la vreo 70 km de oraș, în munți.

 (va urma)

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Două nimerick-uri

    22 ianuarie 2019

    *** N-ați lăsat în urma voastră temple, nici hrisoave grele cu peceți, ci-n closetul gării, cu exemple, v-ați întins doar mucii pe pereți. Peste veacuri oamenii de știință or să […]

  • Cîtă putere are Puterea?

    22 ianuarie 2019

    Puterea politică e făcută din legi, instituții și bani, la care se adaugă spiritul de toleranță al societății. După cum merg treburile la noi, puterea politică pare să aibă două […]

  • Șah și table cu Justiția

    22 ianuarie 2019

    Acum aproape două decenii, pe culoarele tribunalelor umblau diverși domni și doamne cu rochii negre lungi, trăgând cu urechea la greii Baroului București, în încercarea de a mai prinde câte […]

  • Piesă neterminată pentru o Europă mecanică

    15 ianuarie 2019

    La Ateneul Român, floarea politichiei bruxeleze s-a ridicat condescendentă la suprafața borșului de tărîțe dîmbovițean intrat oficial în fermentația iluzoriei președinții rotative a UE. În realitate, singurul român care chiar […]

  • Tusk și vocea României

    15 ianuarie 2019

    Discursul lui Donald Tusk de la Ateneu n-a fost doar un episod de marketing personal, ci și o concluzie amară pentru clasa noastră politică, mică de statură, mută și surdă, […]

romania100