Duminică, 20 octombrie, Republica Moldova își alege președintele. Ni se spune să stăm liniștiți, citându-se un sondaj din septembrie, pentru că Maia Sandu va câștiga alegerile. Sondajul respectiv, realizat de iData și citat, în România, de Agerpres, pe 23 septembrie, spune că Maia Sandu ar obține pe 20 octombrie 26,8% din voturile basarabenilor, la distanță mare de al doilea clasat, Renato Usatîi, care ar obține doar 12,7%, și de Alexandru Stoianoglo, care ar obține 11,2% din voturi.
Așadar, cu aceste date, nu este sigur că Maia Sandu ar câștiga alegerile prezidențiale, ci doar că ea se va califica în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, unde îl va avea contracandidat fie pe Usatîi, fie pe Stoianoglo, între care diferența este foarte mică, în marja de eroare (a sondajelor așa cum se fac ele în România). Este puțin hazardat să spui că Maia Sandu ar câștiga alegerile bazându-te doar pe un sondaj care îi atribuie numai un sfert din intenția de vot. 73,2% din basarabeni nu o au pe Maia Sandu drept primă opțiune atunci când vine vorba despre candidatura la prezidențiale. E drept, în total sunt 11 candidați, iar voturile pentru turul I sunt destul de fragmentate. Chiar și așa, Maia Sandu are nevoie de 50% + 1 din voturile valabil exprimate pentru a câștiga prezidențialele, fie că vorbim de turul I, fie că vorbim de turul al doilea. În momentul ăsta îi lipsesc 23,2% din voturi și este greu de crezut că le va recupera până duminică. Așadar, Maia Sandu nu va câștiga alegerile prezidențiale duminica viitoare, ci, poate, după un eventual tur II.
Oricum, să ne pregătim cupele și să punem vinul spumant la rece, pentru când ni se va spune că trebuie să sărbătorim victoria în alegeri a doamnei Maia Sandu. Căci Maia Sandu este un exemplu de bune practici democratice, o flamură fâlfâindă a europenismului românesc de dincolo de graniță, un model de urmat de către toți politicienii noștri. Chiar s-a spus că dacă politicienii din România ar fi asemeni Maiei Sandu, am fi departe. Unde, în ce direcție, este mai greu de spus.
Căci, de când este Maia Sandu președinte, în Republica Moldova au fost interzise 11 televiziuni. Un partid a fost declarat neconstituțional, iar Parlamentul a votat o lege prin care foștilor membri ai respectivului partid li se interzicea să mai participe la alegeri. Curtea Constituțională a Moldovei a zis că, totuși, asta e prea mult.
Unul dintre motivele pentru care în Moldova se poate interzice un partid sau membrilor acestuia li se poate interzice să candideze este că partidul respectiv a incitat populația la proteste „împotriva preşedintei Maia Sandu şi a guvernului său pro-occidental pe motivul creşterii preţurilor“. De asemeni, partidul ȘOR milita împotriva integrării în UE a Moldovei. La momentul declarării partidului ȘOR drept neconstituțional, împotriva partidului sau a membrilor acestuia nu fuseseră dictate sentințe definitive, argumentele pentru scoaterea partidului în afara legii venind de la procurori și dintr-o anchetă jurnalistică.
Iată, deci, că Moldova este cu mult înaintea României în acest domeniu. Și se pare că aceasta este calea democratică atât de apreciată în UE, a cărei conducere executivă o laudă și susține pe Maia Sandu în cursa prezidențială, și în SUA, de unde înalți demnitari ai administrației Biden zboară regulat la Chișinău pentru a o sprijini electoral și nu numai pe candidată.
De la București la Chișinău sunt doar câteva ore de drum, pe șosea. O distanță prea mică pentru a nu o parcurge ca să luăm lumină. Și, totuși… Bine, de procurori nu spunem nimic, ei sunt Dumnezeu. Dar ce încredere poți avea într-o democrație în care decizii importante sunt luate nu în urma unei sentințe judecătorești, ci după o anchetă jurnalistică? Eu n-aș fi de acord cu ridicarea drepturilor cetățenești ale cuiva fără o sentință judecătorească nici dacă ancheta cu pricina ar fi făcută de mine, de colegii mei, de Tolontan și de echipa lui, de nimeni. Dar poate suntem noi, aici, mai înapoiați și avem idei ciudate despre separarea puterilor în stat.