Caţavencii

Ciuhandu a bătut palma cu PDL

UPDATE 27 octombrie: Toate aripile zburătăcite ale PNȚ-CD, reprezentate de Victor Ciorbea, Vasile Lupu, Aurelian Pavelescu și Marian Miluț, s-au reunit joi la Cotroceni, pentru a "discuta problemele țării" cu Traian Băsescu.

Timp de două ore s-au rememorat amintiri plăcute din timpul scandalului "Apartamentul", care a dus la dispariția guvernului Ciorbea, s-a toastat pentru legea Lupu, îngropată de colegii din "Apartamentul" și s-a făcut mișto, la un suc, de Miluț și Pavelescu. Chiar dacă președintelui i s-a confirmat informația că nici măcar PNȚCD nu poate strânge suficienți monarhiști cât să umple debaraua lui Paul Lambrino cu ocazia unui miting de susținere, discuțiile au fost cordiale, viitorul mandat al lui Ciuhandu fiind ca și bătut în cuie, așa cum scriam încă de miercuri. Pân' la urmă, dezamăgiții din '96 au din nou dreptate: "N-ai cu cine, dom'le! Niște țărăniști!".

 

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe certificatul de deces al lui Ion Diaconescu, că singurul primar de oraș serios al PNȚ, Gheorghe Ciuhandu, a bătut palma cu cei de la PDL, partid în numele căruia va candida la alegerile din 2012. Motivul real al schimbării doctrinare a lui Ciuhandu e însă de natură mult mai practică.

După toate sondajele, și după ce a băut palma, se pare, cu oamenii ce l-au făcut pe Oprescu primar de București, Nicolae Robu, președinte PNL Timiș și rector al Politehnicii din Timișoara are cele mai mari șanse la postul de primar al Timișoarei. Asta în condițiile în care Ciuhandu candidează tot din partea PNȚ și nu a PDL, care oricum nu avea candidat.

Exit mobile version