Caţavencii

CJ Buzău dă bani pentru întreținerea drumurilor și a firmelor prietene  

Contrar datelor furnizate de grupurile de cercetători britanici, care zic că de zăpadă se bucură cel mai mult copiii, există la noi o categorie mai specială de oameni, pentru care zăpada produce nu doar bucurie, ci și o căruță de bani. Patronii unor firme, alese pe sprînceană de către administrațiile publice, sînt probabil cei mai mari prieteni ai iernii și ai zăpezilor. Să luăm, de exemplu, județul Buzău, condus de pesedistul Petre Emanoil Neagu. În urmă cu nici o săptămînă, Consiliul Județean a pus la bătaie vreo 12 milioane de lei pentru servicii de deszăpezire a drumurilor, pentru trei zone ale județului. Pentru primele două loturi, în valoare de 4, 6 și 3 milioane de lei fiecare, s-au înscris la licitație cîte trei firme, însă doar oferta uneia a fost luată în calcul. Iar firma, Mecan Construct SA, a și cîștigat cele două contracte. Un al treilea lot, în valoare de 4,4 milioane de lei, a avut aceeași rețetă, cu trei doritori și o singură firmă lăsată să participe la licitație, SC Pascon Construcții Civile și Industriale SRL, care a și cîștigat contractul.

Prima dintre firme, Mecan Construct SRL, este din comuna Pătârlagele, localitate din care, pur întîmplător, se trage și Petre Emanoil Neagu, șeful CJ. Bașca, firma nu e la prima aventură în bugetul județului. Patronul acesteia, Dumitru Dobrică, este un apropiat al PSD, fiind bun prieten cu Constantin Boșcodeală, fostul primar de Buzău, devenit vedetă mai mult sau mai puțin porno, după publicarea unor înregistrări cu el și cu două tinere. Asta ca să nu mai zicem de cei trei ani cu suspendare primiți în dosarul “Gloria”, pentru care și-a și pierdut mandatul de primar.

A doua firmă nu e nici ea lipsită de experiență în primit bani publici, fiind un client fidel al instituțiilor din județ. De fapt, Pascon Construcții Civile și Industriale este deținută de Maria Pascu, mama lui George Cristinel Pascu, un prieten și coleg de dosar penal al lui Cristinel Bigiu, fostul șef al Consiliului Județean, condamnat în primăvara asta la doi ani de închisoare cu executare.

Dar, vorba aia, există viață și după dosare, iar cineva trebuie să adune zăpada de pe șosele. Și banii din buget.

Exit mobile version