În Delta Dunării nu mai e pește. Nu mai sînt raci. Nu mai sînt broaște. Au plecat rațele de pe ghioluri, pelicanii de pe cer. Nu mai vezi lebede, nu mai auzi gîște, nu mai zboară berze. Au dispărut bizamul, cîinele enot, nevăstuica și mistrețul. Găinușa de baltă nu mai e în baltă. Stîrcii sînt o raritate, lișițe nu mai sînt deloc, iar cei cîțiva cormorani rămași, înfofoliți în pene negre, poartă doliu după tovarășii plecați. Turiștii au dispărut și ei. Paradisul de altădată e azi pustiu. Nu mai sînt nici țînțari, nici măcar lipitori.
A dispărut viața sălbatică a Deltei, exact așa cum profețeau în această revistă și în altele oameni dedicați naturii. Așa cum presa a arătat de sute de ori în anchete despre prădătorii umani. Așa cum era de așteptat după treizeci de ani de jaf politic local și național sub protecția tuturor structurilor de putere politică, de la Guvern și Parlament la agenții dedicate protecției naturii și servicii secrete. Într-o frăție dementă, miniștri, parlamentari, generali de armată, de poliție și de SRI, consilieri locali și președinți de consilii județene, gărzi de mediu, procurori, pescari și mafioți de toată mîna au distrus Delta.
Au lichidat mai întîi peștele, braconîndu-l de la București și de la Tulcea, prin pescarii locali. Lipovenii, pe care programele de dezvoltare durabilă a Deltei îi proclamă „dependenți de resursa piscicolă“, sînt în realitate agenții executivi ai distrugerii. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, instituția care ar trebui să vegheze la integritatea florei, faunei și apei, a fost și este un instrument prin care partidele își îmbogățesc clienții. Cu rara excepție a doi-trei guvernatori, șefii ARBDD au fost dăunători aleși din aparatul de putere.
Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) a muls la rîndul ei rezerva piscicolă a Deltei ca o bandă de zapcii, a stors peștele din fiecare ochi de apă prin regulamente, avize și permise fabricate pe placul rețelelor ilegale de căsăpire, transport și vînzare.
Miniștrii Mediului – toți, absolut toți – au stat la masă cu capii bandelor, adică au dăruit Delta cu tot cu pește cui a cerut-o: cînd Serviciilor, cînd Consiliului Județean, cînd concesionarilor, cînd Ministerului de Interne, cînd tuturor la un loc.
În argoul local, speciile cu valoare comercială mare (crap, șalău, somn, sturion) sînt numite „valută“. Ca să înțelegeți cît de gravă și de periculoasă e prostia acestor oameni care s-au năpustit asupra „valutei“ cu legi, cu ordine, plase monofilament și curent electric, e bine să știți că peștele din apa Deltei e toxic. Dunărea colectează la vărsare, prin aluviuni, cantități înfricoșătoare de metale grele. Peștii din Deltă poartă cu ei doze mari de plumb și mercur, lucru care îi face nerecomandați pentru alimentația pe scară largă. Țările civilizate, care nu numesc imbecili la Ministerul Mediului și nu permit idioților să conducă agențiile piscicole, fac piscicultură în bălți amenajate, nu în ape publice. Dar liderii noștri sînt atît de obsedați de furt și de distrugere încît nu s-au dat înapoi să prade, trei decenii la rînd, și peștii care n-ar trebui mîncați.
Lichidarea în masă a peștelui din Deltă a fost efectuată cu mîna pescarilor profesioniști, împinși la distrugere nu numai de rețelele mafiote de desfacere, ci și de propria lor lăcomie. Ei au fost complicii din interior. Lipovenii au exterminat speciile mari și mici, de la somn la caracudă, de la nisetru la plătică. Imaginea lor idilizată, de păstori blajini ai apelor, de paznici ai naturii care îi hrănește, devotați unei meserii practicate cu măsură de trei veacuri, e un fals grosolan. Pescarii lipoveni, ucraineni și români au știut să dibuiască peștele în cele mai pitite cotloane, să-l omoare cu scule interzise și cu electricitate. Azi, în Deltă nu mai există pește. Iar ei au rămas, vorba proverbului, cu sculele-n mînă.
Nu vorbim aici despre dispariția șipului și a vizei, sturioni plecați de mult în lumea celor drepți, ci de dispariția ceva mai recentă și definitivă a linului, sabiței, caracudei, văduviței, bibanului soare, batcei, morunașului sau cegăi. Somnii uriași de altădată, lungi cît barca, au fost electrocutați cu ani în urmă în gropile lor, cunoscute doar de aprigii lipoveni. Nisetrii, morunii și păstrugile care mai îndrăznesc să intre pe Dunăre sînt braconați într-o cîrdășie generalizată a autorităților cu infractorii. Știucile de peste metru nu mai trăiesc în apele sălbatice, ci doar în captivitate, la Stația Zece, într-o incintă de lîngă Chilia Veche, unde un întreprinzător milostiv a salvat cîteva sute pentru pescuitul sportiv. Ultimii crapi s-au refugiat în Dunăre și acolo se lipesc cu burta de fund ca să scape de plasele de adîncime ilegale, băgate noaptea. Șalăul e mai rar ca pasărea Kiwi, iar bibanul, care mușca pe vremuri și la cîrligul gol, s-a retras într-o tăcere misterioasă. A dispărut nu numai obletele mare, ci și ăla mic. Așa că la pensiuni se servește pește de la supermarket, pescuit în alte țări și ținut la congelator încă din anii ’80.
Sigur, seceta și căldurile sînt factori agravanți. Poate că tabloul dezolant al Deltei are pe moment tușele groase ale arșiței și debitului mic. Apa e eutrofizată, ce a mai rămas din speciile extincte s-a retras în găuri, gropi și desișuri. Dar dezastrul e acolo, plutește în aerul torid, se vede în ghiolurile colmatate și pustii, se aude în tăcerea de mormînt ce domnește peste ape. Căci nu mai există orăcăit de broaște, măcănit de rațe sau bîzîit de țînțari.
Delta Dunării e lovită și pe uscat. Vorbim aici despre bio-agricultura falsă, făcută din îngrășăminte poluante și din hîrtii pentru subvenția europeană, despre cele 25.000 de vaci și 200.000 de oi care cutreieră ilegal terenuri desecate ilegal și otrăvesc suprafețe care ar putea fi renaturate. Dar despre aceste fapte de distrugere s-au scris de-a lungul anilor sute de pagini, fără ca un singur lord al hoției să fie întrebat de sănătate.
Și poate vă întrebați: ce-or să facă acum locuitorii Deltei, după ce s-a înstăpînit extincția? Păi, lipovenii continuă exploatarea resursei. Cînd au terminat cu „valuta“, au coborît la raci. Au umplut bălțile de capcane de sîrmă, mii și mii, fără măsură, și au curățat Delta de crustacee. Apoi au trecut la broaște: le-au cules și le-au vîndut la negru italienilor. Lipitorile au fost vînate la rîndul lor pentru că există o piață în industria Pharma: din ele se extrage substanța anticoagulantă. Ouăle de rață, de lișiță și de lebădă, alea care au mai rămas, sînt recoltate direct din cuiburi de Paștele ortodox, pe cele două rituri, vechi și nou, iar a treia oară de Paștele catolic.
Iar cînd toate astea se vor termina, după ce vor fi mîncat tăunii, muștele și țînțarii, locuitorii Deltei vor trebui să se mănînce între ei.