Caţavencii

Clanurile au pierdut războiul pe TikTok

România a urcat repede în clasamentul țărilor cu cele mai mari rezerve de ură. Campania video pentru alegerea lui George Simion a fost un lungmetraj de groază, plin de amenințări și înjurături, anunțînd zorii unei epoci de răzbunare. Au fost descoperite mari zăcăminte de agresivitate, pornografie și jurăminte capitale. Clanuri de interlopi cu activitate în zona euro și bombardieri din Oltenia, muncitori din diaspora și haiduci subcarpatici, actori atinși de demența protocronistă și influencerițe în călduri, canale TV și politicieni expirați, cot la cot cu oameni de rînd, și-au plantat nervii și ocările pe TikTok, dînd la iveală o formă de turbare violentă, cu lătrături și clănțănit de dinți, nemaivăzută la popoarele Europei de la marea migrație a triburilor de hominizi din sudul Africii.

Luni dimineață, însă, după numărarea ultimului vot, Simion a căzut de pe cal, și, odată cu el, toată iluzia victoriei. Planurile de revanșă s-au dus pe copcă, bucuria s-a înecat cu un bolovan legat de gît. Iar armata necruțătoare a votanților lui Simion a rămas cu gura căscată, paralizată de această întorsătură inimaginabilă pînă ieri, cînd la cozile de votare din diaspora se auzeau manele, se făceau live-uri și se aștepta un triumf bazat pe nebunia colectivă și pe case la 35.000 de euro. Oamenii ăștia, care și-au explorat depresiunea cerebrală și au adus la suprafață rezerve de dușmănie mai mari ca în vremea mineriadelor, au rămas cu această povară pe cap: munți de ostilitate, mormane de violență, nesfîrșite grămezi de înjurături. Au gura plină de acte sexuale neconsimțite, pumnii încleștați, privirea încărcată de ranchiună. Ce să facă cu ele? Unde să le pună? Cum să le folosească?

Mulțimile – fie ele fizice sau online – simt nevoia să găsească un vinovat. Și cel mai la îndemînă e idolul de ieri, George Simion în persoană, fiindcă el a pierdut, la urma urmei, bătălia la vot. Zăcămîntul de ură rămasă fără țintă îi poate răbufni în față, mai ales că Simion a avut în ultimele zile de campanie un comportament aiuritor, făcînd gafe monumentale, parcă dinadins. Iar aceste gafe monumentale, cum ar fi prestația nebunească și rușinoasă din Franța, insultele adresate președintelui Macron, plus penibila franceză de bîlci, au avut ca efect activarea și aducerea la vot a unei număr important de votanți nicușoriști. Simion ar putea deveni prima țintă a idolatrilor săi frustrați, mai ales că există bănuiala că ar fi făcut cu bună știință mișcări greșite ca să piardă meciul, în urma unui ordin sau a unui blat.

De aceea, Simion trebuie să ofere repede un alt vinovat. A înțeles asta și s-a apucat de treabă. Furia nefolosită e acum orientată spre alt destinatar – spre statul corupt și abuziv – și va fi dispersată încet-încet, prin petiții și proteste, prin procese și manifestații, prin neobositele live-uri pe TikTok. Clanurile dezamăgite vor înjura o vreme în direcția indicată de Simion, după care se vor lua cu operațiunile curente și vor uita, treptat, să amenințe cu moartea jumătate de Românie. Cu timpul, zăcămîntul de furie se va epuiza.

Și iată cum țara noastră pierde iar o uriașă resursă energetică ce putea alimenta, cinci ani, lipsa de minte a maselor, putea răsturna munții și chiar ordinea constituțională.

Exit mobile version