Clasa mijlocie nu prea trece pe la trezorerie

De când unii au făcut o paralelă nefericită între salariul mediu pe economie și clasa mijlocie, așa i-a rămas numele: clasa mijlocie. Cui? Acelei pături a populației compuse din oameni care câștigă în jur de 500 de euro net lunar, câștig care îi califică pentru credite mari cu care-și vor cumpăra apartamente mici și scumpe la periferia orașelor, în timp ce se laudă rudelor că l-au prins pe Dumnezeul capitalismului de-un picior. Dar asta nu este clasă mijlocie. Este o masă la fel de ușor manipulabilă ca aceea a săracilor din Vaslui, Olt, Dolj, Giurgiu sau Teleorman, doar că manipularea, în cazul acesta, nu constă în oferirea de mită electorală sau în promiterea unor măriri de venituri. Oamenii aceștia sunt mai ușor de manipulat spunându-li-se că ei sunt România reală, ei sunt cei care duc țara în spate, fără ei nu se mișcă absolut nimic. Pe spinarea lor trăiește, de fapt, o națiune de asistați social, niște puturoși care nu vor să muncească și nu fac altceva decât să stea cu mâna întinsă la politicienii corupți.

Adevărul este, însă, altul

și nu are nici pe departe legătură cu poveștile frumoase care se spun seara în barurile și pe terasele pe unde clasa mijlocie își plânge de milă.

În luna mai a lui 2016, România număra 4,75 milioane de angajați. Români sau străini, ăștia erau toți cei care, pe teritoriul României, beneficiau de venituri din salarii sau asimilate salariilor.

Din acești 4,75 milioane de angajați, 2.085.250, adică 43,9%, lucrau pentru mai puțin de 1.000 de lei net pe lună. Adică primeau salariul minim pe economie. Da, aproape jumătate dintre angajații din România erau plătiți cu mai puțin de 222 de euro net. Asta ar fi clasa salarială de jos. Puturoșii și asistații social care nu vor să muncească mai mult pentru a câștiga mai mult.

Imediat după ei veneau 27,6% din angajați,

care câștigau între 1.000 și 1.700 de lei net. Adică între 222 și 377 de euro net. Nici ăștia nu sunt clasa mijlocie, totuși, căci tot n-ajungeau la valoarea salariului mediu net din acea perioadă, adică 2.086 de lei. De-abia următorii 19,3% din angajați, adică 916.750 de cetățeni, ar putea fi încadrați, în funcție de venitul salarial, în clasa mijlocie, ei câștigând între 1.700 și 3.000 de lei. Între 377 și 667 de euro lunar. Clasa mijlocie de jos, ăia mai apropiați de 377 de euro net, și clasa mijlocie de sus, adică ăia mai înstăriți, cu 667 de euro net pe lună. În spatele lor stă, conform legendei urbane, România. 916.750 de oameni munciți din greu de care trag în toate părțile statul, asistații social, pensionarii și toți ceilalți care nu fac nimic pentru a-și justifica existența. Restul de 9,1% din angajați sunt clasa “superioară”, nababii, care câștigă peste 3.000 de lei net lunar.

De fapt, și bogătașii ăștia

sunt tot un soi de sărăntoci în termeni reali. 194.750 dintre ei câștigă între 667 de euro net lunar și 889 de euro net lunar. 137.750 câștigă între 889 de euro net și 1.334 de euro net lunar. În fine, 66.500 de angajați români câștigă între 1.334 de euro net lunar și 2.222 de euro net lunar. Doar 34.000 de angajați din România câștigă peste 2.222 de euro net lunar. Doar 34.000 de români câștigă, așadar, peste 2.222 de euro net, lunar, față de 3.396.250 de români care câștigă sub 337 de euro net lunar. Muncind, nu cerșind.

Stă România doar în impozitele plătite

de cei 34.000 de cetățeni care au salarii mai mari de 2.222 de euro net lunar? Nu, nu stă. Oricât s-ar chinui aceștia, impozitele plătite de ei nu fac să funcționeze întreaga țară.

Cum nici impozitele celor 916.750 de cetățeni care au salarii între 1.700 și 3.000 de lei nu pot acoperi golurile pe care le-ar lăsa cei 3.396.250 de angajați români care câștigă sub 337 de euro lunar. Chestia, însă, e că avem o clasă mijlocie care câștigă maximum 667 de euro net lunar doar pe hârtie.

În realitate, adevărata clasă mijlocie câștigă mai mult,

dar fiscalizează mai puțin. Să nu vă mire dacă printre cei care se declară membri ai clasei mijlocii se află oameni care apar ca având salariul minim pe economie. Chiar dacă îi auziți sau îi citiți în momentele lor de virulență maximă, atunci când spun că ei plătesc impozite care îi țin pe toți ceilalți în spate, să nu-i credeți. Mulți plătesc impozite doar pentru salariul minim pe economie, iar restul sunt optimizări fiscale, unele frizând evaziunea.

Metodele sunt multiple și permise de lege. De la microîntreprinderi pe care-și încasează veniturile fără a plăti vreun impozit, pentru că sunt mereu pe pierdere, până la off-shore-uri pentru care se strâng, eventual, mai mulți amici, plătind o taxă anuală de întreținere, dar neplătind, din nou, nici un impozit statului român.

Am citit, recent, o aroganță a unei ziariste/bloggerițe care activează de ani de zile ca freelancer și care a spus că ea plătește impozite, lunar, cât să trăiască unul sau două sate din Teleorman. Am calculat. Cea mai puțin populată comună din Teleorman este Răsmirești, care are în componență două sate. Perfect pentru a vedea cât câștigă bloggerița cu pricina. Așadar, două sate, cu o populație de 968 de oameni. Să spunem că fiecare are nevoie de maximum 100 de lei ca să trăiască o lună. Asta ar însemna că doamna cu pricina, pentru  a putea întreține cele două sate, plătește lunar impozite de 96.800 de lei. Dacă o întâlniți pe această reprezentantă a clasei mijlocii, strângeți-i cu recunoștință mâna: plătește, în fiecare lună, 22.000 de euro impozit, deși nu câștigă mai mult de 3-4.000 de euro pe lună. Dacă nici ăsta nu e un sacrificiu…