Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

CLAUDIU KOMARTIN: „Lichelismul ăsta românesc e tot ce am vrut mai abitir să ocolesc, indiferent de greutățile cu care a trebuit și trebuie să mă confrunt“

Zoom CLAUDIU KOMARTIN: „Lichelismul ăsta românesc e tot ce am vrut mai abitir să ocolesc, indiferent de greutățile cu care a trebuit și trebuie să mă confrunt“

Cel mai important poet apărut la noi după anul 2000. Ultratalentat, uluitor de inteligent și cu o etică sinucigaș de netranzacționistă, Claudiu Komartin își merită cu prisosință reputația. Și premiile. A abandonat facultatea, fiindcă și-a găsit dascăli în altă parte. Democrat convins. Are cultul prieteniei și, de fapt, nu vrea imposibilul – doar că normalitatea la care visează ar lăsa în aer cohortele de lichele, de impostori și de răpciugi care poluează tot ce ne înconjoară.

Cristian Teodorescu: De ce ai renunțat la facultate?

Claudiu Komartin: Aici sînt mai multe variante de răspuns, între care oscilez – și fiecare conține adevărul său. În primul rînd, eram foarte nerăbdător, simțeam că am de făcut lucruri pe care ritmurile, blazarea și – hai s-o spunem deschis – solipsismul vieții universitare nu mi le satisfăceau. Apoi, de ce să nu recunosc, a fost și o formă de rebeliune firească probabil la vîrsta aceea. Eu trebuia să umblu, să citesc cărțile care să mă formeze, să scriu și să traduc, iar în spațiul facultății nu era loc de așa ceva. Mă frustrează și acum răspunsul senin al profesorilor de la Litere și Limbi Străine – noi aici nu pregătim scriitori, ci profesori. Iar eu îmi găseam dascălii exemplari în alte părți decît la catedră – întîlnirea unor oameni și scriitori ca Mariana Marin sau Mircea Ivănescu a contat enorm. Nu le pot mulțumi îndeajuns acestor extraordinari poeți care nu mai sînt astăzi printre noi.

C.T.: O diplomă, totuși, e o cheie de care e nevoie pentru a deschide uși spre diverse cariere.

C.K.: Oho, în țara asta în care se fac cariere mincinoase pe bază de diplome mincinoase, unde la putere sînt compromisul și impostura, iar ușile ți se deschid fiindcă ești neam cu vreunul sau faci parte din vreo coterie, masonerie, partid politic sau clan cu interese precise? Să fim sinceri, a fi școlit nu înseamnă în România de astăzi mai nimic – dovadă semidocții și clovnii cu pretenții și aere de domni și cucoane care-s într-o proporție covîrșitoare cei care conduc instituțiile și centrele de putere, de la Parlament și Guvern la ultimul secretariat de stat sau consiliu județean, de la toate asociațiile și uniunile de breaslă (uitați-vă numai ce a ajuns Uniunea Scriitorilor, în ce mocirlă s-a afundat din pricina tuturor compromisurilor și jocurilor de culise, fără nici o legătură cu literatura, practicate în ultimele decenii) la cea mai răpciugoasă funcție din vreun ONG arondat… Nu, lichelismul ăsta românesc e tot ce am vrut mai abitir să ocolesc, indiferent de greutățile cu care a trebuit și trebuie să mă confrunt.

C.T.: Poezia, ai zis odată, nu e de citit pe stadioane. De ce-ar fi de citit în metrou la Bruxelles?

C.K.: N-am citit poezie în metroul bruxellez, dar un poem scris de mine a fost afișat în stații pentru o vreme, în românește, în franceză și în flamandă. Am mai avut astfel de experiențe și prin alte părți, în Franța și în Polonia. Mi se par dovezi de civilizație de care, din păcate, nu e loc în spațiul public de la noi. Ne zgîim traversînd Bucureștiul la cele mai mari și mai obscene mizerii publicitare care ne urlă în cap CUMPĂRĂ-MĂ, dar nu e loc pentru un dram de cultură, să citească omul cînd se duce spre muncă un poem poate conta foarte mult pentru igiena lui sufletească, îi poate întoarce gîndurile și spre alte orizonturi.

C.T.: De ce citesc tot mai puțini poezie?

C.K.: Eu cred că e un număr constant de cititori de poezie, de cititori de literatură contemporană, am și argumente în sensul ăsta, dar nu vreau să mă-ntind. Dacă oamenii ăștia nu sînt vizibili în statistici și discuții zgomotoase despre „soarta literaturii și artelor“ nu înseamnă că ei nu există – de altfel, oamenii cu o-ndreptare spre poezie sînt discreți, n-o să-i vezi făcînd caz de asta, e bucuria lor intimă, secretul și puterea lor nevăzută. Cu excepția unor epoci în care s-a citit mult (la nivelul individului mediu) fiindcă oamenii pur și simplu n-aveau altceva de făcut (cred că nu greșesc, dar cam așa se-ntîmpla în comunism) sau fiindcă literatura era încurajată de sus, fiind un mijloc propagandistic util, niciodată nu s-a citit grozav de mult, mai cu seamă prin părțile astea, unde cartea e considerată un fel de moft sau de caznă, și nu un depozit de cunoștințe, idei și sentimente care te pot scoate din anodin și dintr-o gîndire șchioapă, ce înregistrează fără să o problematizeze supremația conservelor.

C.T.: La vot știu că te duci sau te duceai. Te interesează ce se întîmplă în politică?

C.K.: Am crezut vreme de douăzeci de ani că e o responsabilitate civică și un act de implicare – atîta cît sînt eu dispus să mă implic – în viața cetății. Încep să am unele îndoieli, dar mai încerc. Da, politica mă interesează și mă descurajează deopotrivă, ce am văzut de cînd am ieșit din adolescență în România nu e de natură să te facă să rămîi entuziast în legătură cu opțiunile politice care ți se așază pe tavă de fiecare dată cînd sînt alegeri. Însă democrația rămîne singura variantă, singura șansă pe care o avem, cu toate slăbiciunile ei demoralizante – altfel e greu pe pămînt…

C.T.: Ca în sondaje: crezi că ne îndreptăm într-o direcție bună?

C.K.: Băltim, e vorba asta din serialul Cernobîl care a devenit butadă și loc comun: not great, not terrible. Sigur că putem avea impresia, după atîtea înșelăciuni și fonfleuri la care am asistat, cu toți pigmeii ăștia care ne-au condus și ne conduc, că mai jos de atît nu se poate ajunge, dar nu-i așa. Trăim într-o lume relativ norocoasă, noi, românii, și asta nici măcar nu ni se datorează – am prins un context favorabil și sîntem ținuți într-o relativă siguranță fiindcă facem parte din niște alianțe suprastatale care încă funcționează, cît or mai funcționa e greu de spus. Aderarea la Uniunea Europeană este, în opinia mea, una dintre marile șanse pe care țara asta le-a avut în ultimii douăzeci de ani, altfel o duceam mult mai rău.

C.T.: Ce zici de politica literară făcută de N. Manolescu la Uniunea Scriitorilor?

C.K.: Nursultan Manolescu e omul care a făcut, după 1990, cel mai mare rău acestei asociații de breaslă și scriitorimii în întregul ei. Inflexibilitatea, resentimentul și ruptura de realitate pe care acest om le-a arătat în ultimii cincisprezece ani sînt evidente. E, să o recunoaștem, un semn al disoluției lumii culturale ceea ce a făcut acest liberal de conjunctură în care atîția și-au pus speranțe exagerate în anii ’80-’90. Manolescu de acum e o epavă care se ține cu dinții de-un amărît de jilț, aducîndu-mi aminte de vorba lui Geo Dumitrescu: „Tinichelele lovite sună atît de plăcut!“.

C.T.: Cum ai trecut prin pandemie?

C.K.: Greu, cu spaime și anxietăți, cu sentimentul de pierdere a legăturii cu realitatea. Vedem acum – și vom vedea tot mai clar în anii care vin – ce teribile urmări are molima asta care i-a stricat de cap pe atîția oameni de pe toate meridianele.

C.T.: Adevărul trebuie spus cu orice preț și oricînd sau cu prudență și numai cînd e momentul?

C.K.: Indiferent cît te poate costa asta, trebuie să rămîi un combatant pregătit în orice moment să îşi apere arta şi conştiinţa. Asta e ceea ce cred. Dacă vrem să trăim demn, nu avem altă variantă de a răzbi prin tot lichelismul și silniciile care te transformă fără să-ți dai seama într-o parodie a ta, într-un om rătăcit moral și sufletește. Avem multă treabă de făcut la capitolul ăsta în patria asta care e, vorba prietenului meu Ciurtin, un bypass pe o ruină.




Citeşte mai multe despre:
PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed

1 comentariu

  1. #1

    Minunat interviu! Faza cu Nursultan e criminala

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
bijuterii argint