Caţavencii

CNA veghează televiziunile cu ochii larg închiși

Vineri, 23 noiembrie, românii care au fost pe fază au putut vedea pe PRO TV, în cadrul emisiunii Dansez pentru tine, sînii Nicoletei Luciu udaţi cu vin, un sărut pasional între Mama Natură şi coregrafa Cocuţa, precum şi simularea unei partide de sex oral cu Bebeluşa Oana la microfon. Practic, cam ceea ce a văzut Narcisa Iorga, membru CNA, în tinereţe, pe RTL, cînd rula seria Emmanuelle. În fine, pentru că job-ul i-o cere, doamna Iorga a grăit: „Acest lucru se observă de cinci ani. În goana după audienţă, televiziunile au testat piaţa cu limbajul sexual, apoi au văzut că nu păţesc nimic şi au transformat expunerea tematicii sexuale într-o practică. Nu se mai ţine cont de oră, ajungîndu-se aici din cauza pasivităţii CNA. De fiecare dată, s-au aplicat sancţiuni minime, în loc de cele maxime, iar televiziunile au văzut că pot forţa lucrurile cu riscuri infime. De la un episod nefericit s-a ajuns la o practică“.

Acum, fie vorba între noi, ceea ce s-a întîmplat vineri noaptea pe PRO TV e o nimica toată pe lîngă ediţiile de Paşte ale show-ului lui Capatos, unde erau invitate tot soiul de prostituate topless, care culegeau cu gura morcovi din poala lui Stoian. Se pune întrebarea de ce consiliul în cauză şi-a dovedit în repetate rînduri „pasivitatea“ în legătură cu chestiunea „limbajului sexual“, cum s-a exprimat elegant Narcisa Iorga, dovedind o vigilenţă ieşită din comun atunci cînd vine vorba de cel politic. Oare pentru că pe onorabilii membri ai CNA, trecuţi cu toţii de o anumită vîrstă, îi interesează mult mai mult politica decît sexul? Răspunsul este: indiscutabil, da.

Şi, ca să fie clar cum o freacă la maximum sistemul, e timpul să aflaţi cum funcţionează, de fapt, această instituţie care-şi făcuse un obicei din a interzice clipurile unei trupe pe nume Paraziţii sau orice act artistic care aducea atingere instituţiilor statului (ca, de pildă, clipul sugestiv intitulat „Alege-ţi stăpînii cu grijă“, realizat în 2008 de cineastul Dan Pavel – de căutat pe YouTube). Capatos poate dormi destul de liniştit: din motive care, dincolo de voinţa propriu-zisă, ţin de putirinţă (recte buget, dotări şi personal), CNA nu poate funcţiona corect şi eficient pe baza propriilor monitorizări. De aceea, o mare parte dintre sancţiuni se bazează pe străvechea practică a delaţiunii: cineva sună la CNA reclamînd un derapaj. Fireşte, al adversarului/concurentului său direct, producînd, în acest sens, şi dovezile audio/video necesare. Şi e limpede că oamenii politici (în general, cei de la putere) sînt mult mai atenţi la limbajul colorat al opozanţilor decît la frecţiile de lemn ale lui Capatos. Care, să reţinem, şi-a luat-o nasol tocmai atunci cînd a arătat curul premierului Boc la televizor. Altminteri, e pe undeva explicabil de ce repetatele excese de ordin sexual de la Dansez pentru tine au trecut cel mult razant pe la urechile CNA: în week-end, Antena 1 are doar emisiune de cîntat.

Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012

Exit mobile version