Caţavencii

CNADNR așterne covor roșu asfaltatorilor

Pentru că, iată, se pare că iarna a trecut deja și pentru că nu-și dorește să fie luată pe nepregătite de vară, CNADNR a decis să înceapă sezonul de achiziții pentru lucrările de asfaltare. Un prim pas a fost făcut la DRPD Timișoara – SDN Caransebeș, unde întreținerea drumurilor pentru perioada 2015-2016 a fost atribuită pe 8 februarie. Știm, sună ciudat să atribui contracte în 2016 pentru lucrări și din 2015, dar să nu uităm că sîntem în România. Cei 6.234.291 de lei plus TVA, cît este valoarea contactului, vor ajunge în conturile SC Tehnocer SRL din localitatea Nădrag, județul Timiș, o firmă cu lungă experiență și mare lipici la banul public.

Tehnocer SRL este controlată de omul de afaceri Florin Măran, nimeni altul decît finul președintelui Consiliului Județean Timiș, Titus Bojin.

Bașca, în urmă cu ceva mai bine de un an, Florin Măran, alături de alți 13 complici, era trimis în judecată de către DNA pentru un presupus prejudiciu adus statului, în valoare de 12 milioane de lei, rezultat din derularea unor contracte prin firmele Tehnocer SRL și Dateco SRL. Mai exact, Măran, prin cele două firme, uitase să plătească TVA și impozit pe profit. Iar firmele lui Măran, cum ziceam, aveau și au contracte serioase, chiar și cu Consiliul Județean condus de nașul Bojin. Care, la rîndul lui, este anchetat de DNA pentru modul în care a acordat niște contracte dubioase.

Ei bine, în urmă cu ceva mai bine de un an, cînd îl săltaseră băieții de la DNA, Florin Măran începuse să mai plătească din datoriile acelea către stat. Așa că, se pare, contractul ăsta de peste şase milioane îi vine ca o mănușă peste mîna cu care va da bani statului. Iar dacă nu-i ajung astea şase milioane, nu-i o problemă, că doar mai are CNADNR bani de dat, ori Consiliul Județean Timiș, ori alte instituții publice. Că doar cu astea se face profit serios.

Exit mobile version