Caţavencii

Coada românească ar trebui introdusă în patrimoniul UNESCO

Cu atâția ani de experiență în vremea comunismului, mai ales în anii 80 ai Epocii de Aur, știm să facem unele dintre cele mai frumoase cozi din lume. Le avem în suflet, le purtăm cu noi peste tot. Se spune că e nevoie de doar doi români pentru a forma o coadă.

Pe Valea Prahovei, în drum spre distracțiile nebune de la munte, stai la coadă în trafic. E coadă la teleferic, la telescaun, e coadă la vin fiert, la închiriat schiuri. Oriunde te uiți ai șanse mari să vezi oameni încolonați. La întoarcere e la fel, pe DN1, e la fel.

La moaște cozile sunt din ce în ce mai mari de la an la an. La inaugurarea Catedralei Neamului am văzut cozi grozave. La luat aghiazmă, de parcă n-ar fi pentru toată lumea, primii litri fiind mai sfințiți decât ceilalți. La orice oficiu al Poștei Române stai la o coadă. Eu încă n-am prins în viața asta un ghișeu liber, la care să nu aștept cel puțin după o persoană să semneze de șapte ori pentru orice operațiune, oricât de simplă. La spitale sunt cozi, în vămi se fac cozi când fugim din țară sau când revenim în ea.

Mai nou, cozi avem și la plata taxelor și impozitelor. E buluceală mare, lumea pare nerăbdătoare să dea bani la stat încă din primele zile ale anului. Dacă ar măsura cineva timpul pe care un om care trăiește în România îl petrece la cozi pe durata unei vieți, cred că ne-am speria. Sute de ani irosiți. O grămadă de timp pe care l-am putea folosi pentru progres sau măcar pentru odihnă.

Poate că ar fi timpul să înregistrăm coada oficial și să facem demersuri pentru a fi recunoscută la nivel internațional. Iar când mai vin turiștii străini pe la noi, pe lângă dansul călușarilor sau olărit, să îi învățăm cum se formează o coadă și cum se stă la ea. Am putea să-i punem să stea ei la rând, ca proștii, în locul nostru. Să le mai cerem și bani, poate așa ne revenim economic, că altă variantă mai serioasă nu văd.

Exit mobile version